monitorulcj.ro Menu
Sport

U Cluj, un nou pas spre retrogradare! Falub la prima înfrângere

Universitatea Cluj a pierdut cu 3-2 pe terenul celor de la Farul Constanța în etapa cu numărul 12 din Liga a 2-a.

Formația antrenată de Adrian Falub a înregistrat prima înfrângere de la revenirea tehnicianului ardelean pe banca tehnică și este pe loc retrogradabil.

Universitatea Cluj a remizat doar 1-1 în meciul cu modesta Sportul Snagov, iar fanii așteptau o victorie în deplasarea de la Constanța cu Farul pentru a recupera punctele risipite în weekend.


Lucrurile au început excelent pentru clujeni, iar tânărul Alexandru Pop a reușit să deschidă scorul în minutul cinci, fiind cel mai bun marcator la ora actuală din lotul clujenilor. Farul, echipă care nu încasase niciun gol pe teren propriu în acest sezon, a replicat rapid și a egalat în minutul 21 prin fundașul Viorel Lică.

Farul s-a dovedit a fi echipa mai bună și după golul egalizator, iar lucrurile aveau să se complice serios pentru Universitatea Cluj în minutul 36 în urma unui gol marcat de Ionuț Stoica.  Golgheterul Alexandru Pop a restabilit egalitatea în debutul reprizei secunde, iar speranțele alb-negrilor creșteau din nou.


Viorel Lică nu a fost însă de acord cu planurile ardelenilor și a dus-o din nou pe Farul în avantaj în minutul 61 al partidei, fiind de altfel și ultimul gol al meciului.

Echipa antrenată de Adrian Falub a încercat în ultima jumătate de oră să egaleze pentru a 3-a oară, dar fără succes. Clujenii înregistrează astfel prima înfrângere de la revenirea lui Adrian Falub pe banca tehnică a echipei. Ultima înfrângere a echipei a fost la finalul lunii august într-un meci pierdut cu 2-0 pe terenul celor de la Metaloglobus București.


Situația Universității Cluj începe să fie una dramatică după înfrângerea de la Constanța și a coborât din nou pe locul 16, primul retrogradabil. Trupa condusă de Falu are 12 puncte, fiind la egalitate cu Dunărea Călărași, echipă care ocupă locul 17.

„U” Cluj va juca pe 20 octombrie împotriva celor de la CS Mioveni, echipă care a învins cu 2-1 pe Sportul Snagov în această etapă și este pe primul loc cu 26 de puncte, dar un meci în plus față de Turris Turnu Măgurele. Trupa din Mioveni este neînvinsă în actualul sezon și a câștigat ultimele trei meciuri disputate în Liga a 2-a, fiind o candidată certă la ocuparea unui loc de promovare.


Adrian Falub nu îl va avea cel mai probabil la meciul cu Mioveni pe Cristi Gavra, cel care s-a accidentat în meciul cu Sportul Snagov. Atacantul a fost forțat de staff-ul tehnic și a  părăsit terenul după doar 20 de minute de joc. În partida de la Constanța a fost debutat mijlocașul Arnaud Guedj, cel care a fost transferat la începutul lunii.

Farul: Muţiu (cpt.) - Nicola, V. Lică, I. Ursu, D. Panait - D. Toma, Antoche - Hordouan, Ant. Cruceru, Al. Stoica - I. Stoica


Rezerve: Udeanu - Carabela, Doumbia, Kanda, Cană, Halep, Mitrov

Antrenor: Ianis Zicu

”U” Cluj: Tordai - Inacio Miguel, Kay, Telcean, Berci - Al. Pop, G. Florescu, Guedj, Tiago Gomes - Goga (cpt.), Gavra

Rezerve: Gorcea - Andre Ceitil, R. Takacs, Nic. Pîrvulescu, Dican, Rafa Miranda, Taub

Antrenor: Adrian Falub