monitorulcj.ro Menu
Sport

Handbalistele de la Universitatea Cluj au pierdut și la Slobozia

Universitatea Cluj a pierdut pe terenul celor de la AHCM Slobozia în etapa a 3-a din Liga Florilor, 21-18, la finalul unui nou joc dezamăgitor.

Handbalistele pregătite de Alin Bondar au început bine meciul și conduceau cu 5-3 după primele 10 minute de joc. Clujencele nu au reușit să păstreze rimul de joc ridicat, iar până în minutul 21 scorul a devenit 8-5 pentru Slobozia, în timp ce la pauză s-a intrat cu un 11-8 care nu era imposibil de remontat pentru handbalistele universitare.

Universitatea Cluj a început excelent și repriza secundă, iar în minutul 41 a reușit să egaleze situația pe tabela de marcaj, 13-13, datorită unor acțiuni excelente reușite de Macarena Gandulfo.


Ardelence au avut însă o nouă cădere, iar între minutele 45 și 55 nu au reușit să marcheze niciun gol, în timp ce Slobozia a punctat de șase ori. Gazdele conduceau cu 20-14 cu cinci minute înainte de final, iar soarta jocului a fost scrisă, deși Universitatea a marcat de trei ori consecutiv în ultimele minute.

Pentru Universitatea Cluj au înscris: Gandulfo 6 goluri, Ani-Senocico 4, Lazar-Puiu 3,Cristina Boian 3, Chintoan 2


Trupa clujeană ocupă în acest moment penultimul loc în clasamentul Ligii Florilor și este alături de Rapid singura echipă fără puncte obținute în această stagiune. CSM Corona Brașov rămâne pe primul loc în clasament cu 9 puncte, fiind urmată de SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București.