Sport
Cinci fete în top 100
România are 5 reprezentante în Top 100 al clasamentului WTA, dat luni publicităţii, în frunte cu Irina Begu (locul 38), urmată de Simona Halep (41), Monica Niculescu (45), Alexandra Dulgheru (53) şi Sorana Cîrstea (86).
Dacă Irina Begu s-a menţinut pe locul 38 cu 1288 puncte, celelalte 4 jucătoare din Top 100 au făcut mici paşi înainte. Simona Halep a urcat un loc (1234), Monica Niculescu +2 locuri (1183), Alexandra Dulgheru +2 locuri (1106) şi Sorana Cîrstea +6 locuri (785). În fruntea clasamentului nu au apărut modificări în Top 10, iată podiumul: Caroline Wozniacki (Danemarca) 9.335 puncte, Maria Şarapova (Rusia) 6.226, Victoria Azarenka (Belarus) 6.055.