Sport
Medalii pentru culturiştii clujeni
Bistriţa a găzduit zilele trecute Campionatul Naţional de Culturism&Fitness.
CS Universitatea Cluj a participat cu opt sportivi, trei dintre aceştia reuşind să obţină medalii. Cristian Berciu a obţinut medalia de aur la Bodybuilding clasic 175 cm, precum şi la perechi, alături de Andreea Sandici. Sebastian Văsuţ şi Tiberiu Horvath au concurat la categoria 80 kg unde şi-au adjudecat primele două locuri pe podium, Văsuţ medalia de aur, iar Horvath argintul. „Aşa cum am declarat şi înainte de competiţie, rezultatele au fost cum mă aşteptam“, a declarat Mihai Florea, antrenorul secţiei de Culturism&Fitness a CS Universitatea Cluj. Sebastian Văsuţ, Cristian Berciu şi Adrian Vălean vor participa în weekendul următor la un Grand Prix organizat la Dej.