monitorulcj.ro Menu
Sport

“U” Cluj a scos doar un punct la Clinceni! Promovarea directă tot mai greu de atins

Universitatea Cluj a reuşit doar un egal, 0-0, pe terenul celor de la Academica Clinceni şi este tot mai departe de promovarea directă în Liga 1.

Universitatea Cluj - Academica Clinceni

Formaţia lui Bogdan Lobonţ a dominat pe întreaga durată a meciului, dar Academica Clinceni a demonstrat că nu întâmplător este echipa cu cea mai bună apărare din Liga a 2-a.  În ciuda faptului că Universitatea Cluj a controlat debutul partidei, formaţia din Clinceni a avut prima ocazie importantă de gol prin Olariu, cel a scăpat singur cu Dur-Bozoancă, însă a fost ajuns în ultimul moment de Berci.

Într-o atmosferă excelentă creată de galeria celor de la Clincei şi aproximativ 100 de fani clujeni deplasaţi cele două echipe s-au tatonat, fără ocazii importante.


Academica Clincei a început tare repriza secundă şi a fost aproape de a marca în minutul 48 prin Barbu, dar Bozoancă a fost la post. Portarul clujenilor şi-a salvat din nou echipa în minutul 50, atunci când a respins excelent şuturile venite de Dumitru şi  Barbu.

Bogdan Lobonţ a schimbat rapid după pauză, iar Răzvan Greu avea să intre în locul lui Florescu în Minutul 60. Noul intrat avea să ofere o pasă excelentă pentru Dorin Goga, dar atacantul lui “U” a avut o finalizare modestă din interiorul careului, iar tabela a rămas nemodificată.


Universitatea Cluj a prestat pe durata întregii reprize secunde, dar de fiecare dată acţiunile ofensive ale jucătorilor antrenaţi de Bogdan Lobonţ s-au oprit de fiecare dată la marginea careului de 16 metri. Goga şi Gavra au fost în prim planul unor mingi centrate în careu, dar de fiecare mingea a trecut peste poartă sau a fost blocată de jucători de la Clinceni.

Lobonţ l-a trimis în teren şi pe Mircea Axente în finalul jocului, însă tot fără rezultat pe tabela de marcaj.  Universitatea putea să dea totuşi lovitura în minutele de prelungire la o fază în care Gavra a driblat mai mulţi adversari în careul advers şi i-a pasat lui Coman, care a trimis cu latul, însă mingea a fost deviată şi a ieşit în corner.


Punctul obţinut de Universitatea Cluj pe terenul celor de la Clinceni nu ajută foarte mult echipa de pe malul Someşului Mic.  Cu doar trei etape înainte de finalul sezonului ”studenţii” sunt la cinci puncte de Academica Clincei în clasament şi mai mult ca sigur vor rata promovarea directă în Liga 1.  ”U” va juca în etapa următoare pe teren propriu împotriva celor de la Sportul Snagov, într-un meci care se va disputa pe 21 mai de la ora 20:30. Chindia Târgovişte a profitat de egalul dintre cele două echipe şi a urcat pe primul loc în clasament cu 79 de puncte, două în plus faţă de Academica şi şapte faţă de Universitatea Cluj.

►Clinceni: Oct. Vâlceanu - P. Pârvulescu, Andr. Răuţă, Patriche (cpt.), Dobrescu - Şut, Barbu - Rob. Ion (Vl. Mihalcea 83'), Vas. Olariu, Cr. Dumitru (Mitrov 87') - Paţurcă (Gliga 55')


Rezerve neutilizate: Ureche - Găină, Nicola, Horşia

Antrenor: Ilie Poenaru


►”U” Cluj: Dur-Bozoancă - Al. Coman, Abrudan, Andr. Cordoş, Berci - Gab. Giurgiu (Mir. Axente 80'), G. Florescu (Greu 59') - Hordouan (Haţiegan 75'), Goga (cpt.), Nic. Pîrvulescu - Gavra

Rezerve neutilizate: Iul. Dinu - Chitoşcă, Telcean, I. Ursu

Antrenor: Bogdan Lobonţ

Etichete: liga 2 u cluj