Sport
CFR Cluj, la un pas de primul transfer pentru Liga Campionilor! Un fost internaţional a anunţat mutarea
CFR Cluj are planuri mari pentru sezonul viitor şi va încerca intrarea în grupele cupelor europene după al doilea titlu consecutiv.
Formaţia antrenată de Dan Petrescu a câştigat titlul pentru a doua oară consecutiv în Liga 1 Betano, iar pentru a evita o nouă ruşine precum cea din sezonul precedent cu Dudelange şefii clubului sunt pregătiţi să facă investiţii serioase. Trupa din Gruia se va despărţii de o serie de jucători în perioada de mercato din vară, însă sunt deja căutate întăriri pentru cupele europene.
Adrian Stoian, cel care a evoluat în partea a doua a campionatului la FCSB, este primul jucător care se pare că va ajunge sub comanda lui Dan Petrescu în vară. Mijlocaşul care a evoluat mai mulţi ani în fotbalul italian se pare că a ajuns la un acord cu formaţia din Cluj, conform unor declaraţii făcute de Gabi Balint.
"Am auzit că se va muta în vară la CFR. Mi-a spus cineva lucrul ăsta", a dezvăluit Gabi Balint, la Digi Sport.
Stoian va fi liber de contract la finalul sezonului după ce a avut un conflict cu patronul Gigi Becali, fiind exclus din lot mai multe meciuri din play-off.