monitorulcj.ro Menu
Sport

Mircea Cojocaru face în continuare parte din staff-ul Universităţii Cluj

Mircea Cojocaru, unul dintre cei mai apreciaţi antrenori din staff-ul Universităţii Cluj, este în continuare în angrenajul echipei, în ciuda unor zvonuri care i-au anunţat din nou plecarea.

Tehnicianul a condus pentru o scurtă perioadă de timp echipa în acest sezon în urma demiterii lui Adrian Falub, dar a fost înlocuit rapid de Bogdan Lobonţ. Cojocaru a avut rezultate excelente pe banca Universităţii Cluj şi avea să părăsească echipa în iarnă, însă a revenit pe poziţia de director tehnic după ce ultraşii clujeni au pus presiune pe conducere.

Cojocaru ar fi dispărut din peisajul clubului în urma unui conflict cu Ioan Ovidiu Sabău, însă oficialii Universităţii au infirmat această variantă prin vocea lui Cosmin Irimieş, vice-preşedintele clubului.


“Mircea Cojocaru nu a plecat de la echipă, a decis să facă un pas în spate. Nu s-a pus niciodată problema ca el să plece de la echipă. Este în continuare angajat. A avut o discuţie mai lungă cu Ovidiu Sabău şi împreună au decis că aşa este cel mai bine, ca el să facă o pauză”, a declarat Irimieş pentru Prosport.

Cojocaru a fost mâna dreaptă a lui Ioan Ovidiu Sabău la mai multe echipe la care fostul internaţional român a antrenat în ultimii ani. Universitatea Cluj este plină luptă pentru promovarea în Liga 1, fiind clasată pe locul al treilea în clasament în acest moment în spatele celor de la Academica Clinceni şi Chindia Târgovişte.


Sursa Foto: Dan Bodea/Transilvania Reporter

Etichete: Mircea Cojocaru