monitorulcj.ro Menu
Sport

Românii debutează în Europa League

Rapid, FC Vaslui şi Steaua debutează în această seară în grupele Europa League, după ce aseară Oţelul a jucat primul meci în Liga Campionilor.

Cele trei echipe româneşti calificate în grupele Europa League vor începe azi aventura europeană.

Steaua va juca în cele din urmă la Cluj, pe stadionul „Dr.Constantin Rădulescu“, partida cu nemţii de la Shalke 04 fiind programată iniţial pe Stadionul Naţional, însă UEFA a mutat meciul, din cauza stării precare a gazonului pe arena bucureşteană.

„Roş-albaştrii“ nu traversează cea mai bună perioadă, fiind învinşi în ultimul meci din Liga 1 cu 3-0 de Gaz Metan Mediaş. Elevii lui Ronz Levy vor încerca însă să câştige partida cu Shalke, principala contracandidată la şefia grupei J din Europa League. Meciul cu echipa germană nu va fi însă unul uşor. La Shalke sunt legitimaţi fotbalişti de clasă mondială, precum Raul, Huntelaar, Metzelder şi românul Ciprian Marica. Alături de Steaua şi Shalke, din grupa J mai fac parte AEK Larnaca şi Maccabi Haifa.

Meciul dintre Steaua şi Shalke va începe la ora 22.05 şi va fi transmis în direct de Pro Tv. Arbitrul central al întâlnirii este grecul Michael Koukoulakis.

Rapid joacă în Israel

Rapidul lui Răzvan Lucescu, revenit în competiţiile europene după o pauză de două sezoane, va juca astăzi în deplasare cu Hapoel Tel Aviv.

Giuleştenii îşi doresc un parcurs european cât mai lung, poate chiar o finală de Europa League pe noul Stadion Naţional. Pentru ca acest vis să se realizeze, ei trebuie să iasă mai întâi dintr-o grupă destul de grea, din care mai fac parte, pe lângă formaţia israeliană, PSV Eindhoven şi Legia Varşovia.

Hapoel Tel Aviv – Rapid se va juca pe stadionul Bloomfield, de la ora 20, fiind transmis în direct de Pro Tv. Partida va fi arbitrată de o brigadă condusă de estonianul Hannes Kaasik.

Vasluienii merg pe Olimpico

Dintre cele trei echipe româneşti, FC Vaslui are în această seară cea mai grea misiune. Moldovenii vor juca în deplasare la Lazio Roma, echipă care a ratat la mustaţă participarea în Liga Campionilor, fiind depăşită de Udinese în ultima etapă de Serie A din sezonul trecut. Elevii lui Viorel Hizo au însă încredere în ei. În play-off-ul Europa League au depăşit Sparta Praga, o formaţie puternică şi de mare tradiţie, iar în ultima etapă din Liga 1 au trecut la pas de Dinamo, cu 3-1, astfel că moralul jucătorilor este ridicat. Şi Lazio a avut un început bun de sezon. Romanii au remizat, 2-2, în deplasare cu campioana AC Milan. De la italieni va lipsi însă românul Ştefan Radu, accidentat în cantonamentul echipei naţionale.

Meciul Lazio Roma – FC Vaslui se va juca pe Stadio Olimpico de la ora 20 şi va fi transmis în direct de Sport.ro. Eric Braamhaar, din Olanda, va fi arbitrul de centru al acestei partide.