monitorulcj.ro Menu
Sport

Cupa României, trofeul mult râvnit „Cupa ne duce în Europa, nu e trofeul loserilor!”, spunea Dan Petrescu în 2008

Trecută în plan secund de unele formații, Cupa României a devenit obsesia ascunsă a tehnicianului de la CFR, care nu dorește să repete pasul greșit din sezonul trecut.

Două titluri în Liga 1, cu Urziceni și CFR Cluj, o Supercupă a României, la prima și ultima partidă a aventurii-fulger de la ASA Târgu Mureș. Dacă e să excludem „meteorica” Cupă a Ligii, Dan Petrescu a câștigat tot ce se putea în România din postura de antrenor, mai puțin Cupa României. Cel mai aproape a fost la finele sezonului 2007-08 atunci când, aflat la cârma „Lupilor din Bărăgan”, „Bursucul” a ratat la mustață trofeul, pierzând, culmea, chiar împotriva formației pe care vrea s-o conducă spre victoria supremă în acest an. Fusese 2-1 la Piatra-Neamț pentru „feroviarii” lui Ioan Andone, goluri Diego Ruiz și Antonio Semedo, respectiv George Galamaz.

După Chindia în „șaisprezecimi”, Gaz Metan Mediaș în „optimi” și Sepsi Sf. Gheorghe în sferturile de finală, înfrânte toate cu același scor – preferatul lui Dan Petrescu – 1-0, CFR Cluj va da piept cu adversara întâlnită în ultima etapă din play-off, Astra Giurgiu. Ieșiți din cursa pentru titlu și supărați după tensiunile din finalul partidei pierdute în Gruia, 0-1, astralii lui Costel Enache promit revanșa în disputa din această seară de pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, de la ora 20:00. După scandalul iscat în jurul giurgiuvenilor, suspectați de meci „trântit” cu FCSB și puși la zid pentru refuzul de a se prezenta la antrenamente din cauza neplății salariilor restante, Astra va porni cu un jucător în minus înaintea duelului din această seară. Deranjați de declarațiile oferite după înfrângerea cu CFR, conducerea astralilor l-a pus pe liber pe Claudiu Belu, fundașul semnând anterior cu FCSB, pentru care va putea juca însă în mod oficial abia din vară. Cu toate acestea, atmosfera din lotul astralilor este una bună și, rămași la Cluj-Napoca în aceste zile, giurgiuvenii s-au distrat de minune, cu tot cu antrenorul Costel Enache, pe care l-au „ciuruit” doar la paintball, nu și în declarații, așa cum se vehicula în presă.


Cristi Bud, titular în Cupă

Cu doar câteva minute jucate de la revenirea în Gruia, atacantul băimărean este singurul jucător dat ca titular cert în confruntarea cu Astra, fapt confirmat de „Super Dan” la conferința de presă după victoria cu Astra. Există șanse ca fanii campioanei să îi vadă din nou la treabă pe maghiarul Lang Ádám și pe croatul Mate Maleš, trași „pe linie moartă” după revenirea lui Petrescu, antrenor care nu-i cunoaște încă pe cei doi jucători veniți în pauza de vară. Tocmai de aceea, confruntarea din Cupă pare să fie prilejul oportun pentru „Bursuc” să îi vadă la treabă pe fotbaliștii care au primit mai puține șanse sub comanda lui Conceicao și Minteuan, mai ales că va avea șansa să repare greșelile unui eventual meci ratat, semifinala Cupei jucându-se tur-retur. Sau, dimpotrivă, fostul internațional va forța jucătorii de bază pentru a asigura accederea în finală. Motivul? Simplu, lui Dan Petrescu nu-i place să piardă și nu percepe să rateze trofeul, așa cum a făcut-o anul trecut, atunci când CFR a fost scoasă din cursă încă din „șaisprezecimi” de FC Botoșani.

Orgoliul și încăpățânarea „Bursucului” s-ar putea să cântărească greu în Cupa României, un trofeu pe care antrenorul vrea să pună mâna cu orice preț. În 2008, Dan Petrescu afirma: „Cupa României nu este Cupa Loserilor, pentru că te duce în Europa”. Cum accederea în cupele europene este deja rezolvată, miza competiției este alta acum pentru „feroviari”, câștigători a patru Cupe în ultimii 11 ani (2008, 2009, 2010, 2016) – locul 5 în clasamentul all-time la număr de trofee. Camora&Co. nu concep să rateze al treilea event din istoria clubului după cele din sezoanele 2007-08, respectiv 2009-2010, dar care ar fi o premieră pentru fostul internațional de pe banca echipei.


„Foarte puține soluții la mijloc, echipa nu este la fel de puternică ca anul trecut. Maleš e nepregătit, Hoban abia a revenit. [...] Nici Cristi Bud nu este pregătit să ducă un meci întreg, dar va intra din primul minut în Cupă, vedem cât va duce. Știți că mereu mi-au plăcut atacanții înalți, puternici, cum a fost și Bilașco la Urziceni. [...] E o problemă că lotul nu este cum vreau eu, mi-aș fi dorit mai mulți jucători. Sincer, aș vrea chiar să am două echipe, una în campionat, alta în Cupă. Dacă începeam sezonul aici sigur se întâmpla acest lucru!” – Dan Petrescu, antrenor principal CFR Cluj