Sport
Tăiați cu foarfeca! Petrolul administrează prima înfrângere din cariera antrenorului Lobonț
Gigi Mulțescu redebutează cu o victorie pe banca Petrolului, la capătul unei partide în care „studenților” nu le-a ieșit nimic.
Neînvinsă de 20 de etape, ”U” Cluj a început tare partida, în pofida veștii proaste de la Clinceni, acolo unde Academica a „demolat” Luceafărul Oradea, 5-0, și rămâne lider. Nicolae Pîrvulescu l-a întins pe Cezar Lungu cu un șut de la mare distanță (`5), iar mai apoi Robert Moldoveanu a venit cu replica după o lovitură de cap în urma căreia mingea s-a oprit pe plasa porții lui Dur-Bozoancă (`17).
A doua oară însă i-a ieșit jucătorului împrumutat de la Dinamo București, atacantul reușind golul sezonului cu o lovitură spectaculoasă din „foarfecă”, chiar sub ochii selecționerului Cosmin Contra (`29). Imediat după reluare, Cristi Gavra a încercat să-l imite pe cel mai bun jucător al „găzarilor”, însă mingea trimisă de vârful „studenților” a fost reținută fără probleme de Lungu (`30). Puși în mare dificultate de ploieșteni, fotbaliștii lui ”U” au intrat îngândurați la cabine.
Atacul n”U” a contat
Tot petroliștii au fost însă cei care au ieșit mai deciși de la vestiare, nou-intratul Chindriș ratând de puțin ținta cu un șut violent de la 20 de metri (`49). Același Moldoveanu, cu un șut sănătos din prima, deviat de fundașii clujeni (`61), apoi Pușcaș (`62) și Chindriș (`64) au pus probleme serioase la poarta Universității, care nu s-a regăsit nici în repriza secundă. În ciuda mutărilor ofensive efectuate de Lobonț, ofensiva „șepcilor roșii” nu a funcționat, iar ocaziile la poarta lui Lungu au întârziat să apară. Cu excepția unui șut al lui Hațiegan (`81), Universitatea nu a contat în atac, ba mai mult, a terminat partida în 10 oameni după al doilea cartonaș galben încasat de Berci (`88).
În urma înfrângerii meritate cu Petrolul, clujenii rămân pe locul trei, cu 57 de puncte, la patru lungimi distanță de liderul Academica Clinceni. După meciul de mâine de la Arad, cu UTA, Sportul Snagov poate redeveni însă lider. De asemenea, petroliștii se apropie la un singur punct de Universitatea, care și-a complicat șansele în bătălia pentru promovare.
Petrolul Ploiești 1–0 Universitatea Cluj (1-0)
Stadion: „Ilie Oană”, Ploiești
Spectatori: 10.500
Marcatori: Moldoveanu 29
Cartonașe galbene: Bucșa 22 / Sepsi 40, Berci 41, 88, Hațiegan 82
Cartonașe roșii: Berci 88
Arbitri: George Găman (Craiova) – Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Adrian Popescu (Craiova) – Andrei Lucian Ţiţii (Şura Mică,Sibiu)
Observatori: Ioan Cristea (Bucureşti) şi Ciprian Anton (Suceava)
Petrolul Ploiești (4-2-3-1)
C. Lungu – Fl. Borţa, S. Ghinga, Cr. Puşcaş, A. Ţigănaşu – D. Bucşa, C. Kozoronis (M. Chindriș 45) – Ş. Tudor, L. Marinescu (cpt., G. Sarris 84), R. Moldoveanu – S. Arnăutu (B. Rusu 79)
Antrenor: Gheorghe Mulțescu
Universitatea Cluj (3-4-3)
C. Dur-Bozoancă – A. Cordoş, O. Abrudan, D. Berci – Al. Coman, G. Giurgiu (cpt., M. Axente 61), L. Sepsi, C. Taub – N. Pîrvulescu, Cr. Gavra (G. Florescu 76), N. János (I. Hațiegan 65)
Antrenori: Bogdan Lobonț & Adrian Iencsi