monitorulcj.ro Menu
Sport

Alin Minteuan rămâne antrenorul CFR-ului

Conducerea echipei de fotbal CFR Cluj îi acordă în continuare credit antrenorului Alin Minteuan.

Managerul sportiv Marius Bilaşco a afirmat miercuri că nu s-a discutat despre numirea lui Dan Petrescu pe banca tehnică.

„În momentul de faţă nu avem noutăţi despre niciun antrenor, nu s-a discutat cu niciun antrenor. Deocamdată Alin Minteuan este antrenorul echipei, are credit în continuare din partea conducerii. A venit într-un moment destul de delicat, a reuşit să gestioneze cele trei partide de când este principal şi cred eu că face o treabă minunată. A fost acceptat de către grup foarte bine, conducerea îl susţine şi îi va da credit în continuare. Din moment ce ai trei victorii consecutive eu cred că asta spune foarte multe despre tine ca antrenor. Deşi e la început de drum, are toată susţinerea noastră”, a declarat Bilaşco.


Întrebat dacă discuţiile cu tehnicianul Dan Petrescu au fost stopate pentru că există probleme financiare, Bilaşco a spus că nu a discutat cu „Bursucul”.
„La CFR nu există probleme financiare. Nu se puse problema de aşa ceva. Personal eu nu am discutat cu Dan Petrescu. Am evitat să discut în această perioadă cu el pentru că nu am vrut să intervin în anumite discuţii din momentul în care el a plecat de la echipă. Am evitat, pentru că fiind subiectiv îmi e greu să am o discuţie cu el. Ca să nu mai existe speculaţii pot spune că în acest moment la club nu există datorii către jucători, au fost doar acele restanţe, nişte prime care nu semnifică foarte mult şi care s-au achitat. În continuare cred că CFR nu va avea probleme financiare pentru că avem asigurat bugetul pentru cel puţin încă un an şi jumătate”, a mai spus Bilașco.

După demiterea portughezului Antonio Conceicao, conducerea clubului CFR Cluj l-a numit la conducerea băncii tehnice pe Alin Minteuan, care ocupase până atunci postul de antrenor secund, existând speculaţii că acesta va rămâne ''principal'' doar până când Dan Petrescu se va întoarce la echipa ardeleană.