Sport
U-BT mizează pe noile achiziții pentru meciul cu CSU Sibiu
Alhaji Mohammed și Nana Foulland vor debuta pentru echipa U-BT în partida împotriva formației CSU Sibiu.
Echipa antrenată de Mihai Silvășan are, până în acest moment, două victorii și două înfrângeri în play-off-ul Grupei Roșie. Deși marți U-BT va întâlni formația din Sibiu, clujenii se pregătesc pentru o victorie în cel mai important meci, din punct de vedere al tradiției, dar și al fanilor.
Antrenorul echipei U-BT Cluyj, Mihai Silvășan, a declarat, la conferința de presă înaintea meciului, că speră să învingă iar elementul surpriză o constitue cei doi noi jucători, Alhaji Mohammed și Nana Foulland.
„Probabil e meciul pe care fanii îl așteaptă cel mai tare. Primele două meciuri din acest sezon au fost foarte interesante, în special cel de acasă, când ei au condus o mare parte din joc, dar noi am câștigat în final. Sibiul e o echipă puternică, care își dorește titlul de campioană, dar la fel suntem și noi. Noi vom avea în lot doi jucători noi, care au apucat să facă doar câteva antrenamente. Vom încerca să îi integrăm cât de bine și sper să ieșim învingători. Nu am avut foarte multe meciuri de pregătire în această pauză, am încercat să jucăm și altele, dar nu merita să riscăm o accidentare. Marea provocare va fi să dăm totul în apărare și să obținem puncte ușoare pe tranziție. Ambii jucători noi vor face parte din lot. În schimb, Marinov va lipsi tot sezonul, Easley a suferit o accidentare la cot și va lipsi câteva zile. Cei doi jucători noi au venit cu energie, Alhaji este din punct de vedere fizic foarte bine, iar Foulland este rookie în acest an în Europa”, a declarat tehnicianul.
Jucătorul echipei clujene, Aleksandar Rasic a afirmat că va fi un meci interesant.
„Una dintre cele mai bune echipe din campionat vine aici. Am jucat de două ori împotriva lor în acest sezon și cred că va fi un meci interesant. Noi am făcut câteva schimbări, ei au jucători buni și ne așteptăm la un meci bun. Ceea ce putem face este să ne concentrăm pe jocul nostrum și să încercăm să învingem. Pentru unii, acest tip de meci vine cu presiune, iar pentru alții e o bucurie. Pentru mine e o bucurie și toată lumea vrea să câștige. Când începe meciul uiți de tot și te concentrezi pe victorie. Până acum totul este bine. Foulland a venit în urmă cu câteva zile, încearcă să se acomodeze și noi încercăm să îl ajutăm. Ceea ce putem face este să ne concentrăm pe defensivă și să exersăm cât mai mult”, a afirmat Aleksandar Rasic.
Meciul dintre echipele U-BT Cluj-Napoca și CSU Sibiu se va disputa marți, 5 martie, de la ora 19:00, în Sala Polivalentă. Cele două echipe se află în acest moment pe primele două locuri ale clasamentului Ligii Naționale, U-BT fiind la un punct distanță de rivală.