Sport
Peste 100 de elevi din întreaga țară participă la Serbările Zăpezii de la Băișoara
Nu mai puțin de 17 echipe, din 15 județe, participă la cea de a 18-a ediție a Serbărilor Zăpezii de la Băișoara.
În perioada 22-24 februarie are loc, la Băișoara, a 18-a ediție a Serbărilor Zăpezii. În seara zilei de vineri au avut loc primele întreceri sportive, iar tinerii participanți la concurs au putut asista la un concert al trupei IRIS.
Peste 100 de elevi din țară, grupați în 17 echipaje, special constituite pentru concurs, participă la această competiție. Trei echipaje de clujeni se vor alinia la start, sâmbătă.
Activitatea reunește copii și tineri din Palatele și Cluburile Copiilor, precum și din școlile din întreaga țară, pasionați de sporturile de iarnă. Dublate și de programe artistice, întrecerile sportive își propun să revitalizeze manifestările de iarnă dedicate tinerilor, încurajând practicarea sportului ca modalitate de petrecere a timpului liber.