monitorulcj.ro Menu
Sport

OFICIAL! Simona Halep este detronată și ajunge direct pe locul 3 WTA

Clasamentul WTA a încorporat luni punctele câştigate de Naomi Osaka şi Petra Kvitova la Australian Open 2019, iar Simona Halep a pierdut două poziţii în ierarhia mondială. Este cea mai importantă alunecare în clasament pentru româncă, după data de 8 mai 2017, când Halep ajungea de pe 4 pe 8.

Simona Halep părăseşte Top 2 WTA pentru prima dată după 595 zile şi ajunge pe locul 3. În acest interval de timp, Simona Halep a adunat, în două reprize, 64 de săptămâni în fotoliul de lider mondial (16 săptămâni consecutive începând cu 9 octombrie, până pe 28 ianuarie 2018, plus alte 48 de săptămâni consecutive, începând cu 28 februarie 2018), plus alte 21 săptămâni pe locul 2 WTA (4 săptămâni în 2018 şi 17 săptămâni, în 2017).

Pentru Simona, cursa pentru recuperarea primei poziţii nu va fi una simplă, şi nici imediată, românca având de recuperat un ecart de peste 1.400 de puncte.


Simona Halep are în program întâlnirea de Fed Cup contra Cehiei (9-10 februarie, deplasare), apoi turneele de la Doha (Premier, 11-16 februarie, 470 puncte pentru campioană) şi Dubai (Premier 5, 17-23 februarie, 900 puncte). An de an, cele două turnee asiatice fac schimb de categorie, însă relevant rămâne faptul că românca are de apărat 350 de puncte faţă de 2018, aferente calificării în semifinale la turneul de categorie superioară.

Simona Halep are şanse minime să mai revină pe primul loc în clasamentul WTA în următoarea jumătate de an. Sportiva noastră are foarte multe puncte de apărat, în timp ce Naomi Osaka, cea care de luni este noul număr unu mondial, a reuşit în 2018 o singură performanţă excelentă în prima jumătate a anului: victoria de la Indian Wells. În consecinţă, sportiva niponă va fi aproape imposibil de ajuns de către Simona, cel puţin până în toamnă.


La doar 21 de ani, Naomi Osaka scrie istorie în circuitul profesionist de tenis, devenind, după ce a câştigat al doilea Grand Slam al carierei, în premieră lider al clasamentului mondial. Japoneza este cel mai tânăr lider mondial de la Caroline Wozniacki încoace (2010).

Osaka este omul momentului în tenisul feminin, după victoria de la Australian Open. Ascensiunea ei a fost fulminantă şi nu era neapărat una anunţată, în ciuda calităţilor incontestabile. Înainte de AO 2018, asiatica se afla pe locul 72 în lume, astfel că puţini se gândeau că, doar un an mai târziu, Naomi se va uita de sus la toate celelalte competitoare.


Clasament WTA:
1. Naomi Osaka 7030
2. Petra Kvitova 6290
3. Simona Halep 5582
4. Sloane Stephens 5307
5. Karolina Pliskova 5100
6. Angelique Kerber 4965
7. Elina Svitolina 4940
8. Kiki Bertens 4430
9. Caroline Wozniacki 3566
10. Aryna Sabalenka 3485
.........
28. Mihaela Buzărnescu 1700
71. Irina-Camelia Begu 822
92. Sorana Cîrstea 670
99. Ana Bogdan 619
100. Monica Niculescu 617

Etichete: simona halep tenis wta