monitorulcj.ro Menu
Sport

Clujul ar putea avea două stadioane la standarde FIFA şi UEFA

Alin Tişe propune conducerii clubului de fotbal CFR 1907 implicarea autorităţilor judeţene în modernizarea stadionului “Dr. Constantin Rădulescu” şi transformarea sa într-unul de cinci stele, cu condiţia ca arena să devină una publică.

Şeful CJ Cluj, Alin Tişe a declarat astăzi că ar fi benefic pentru comunitatea clujeană ca în municipiu să funcţioneze două stadioane la standarde FIFA şi UEFA, care să poată găzdui meciuri internaţionale.”Cluj Arena, construit de CJ Cluj, va putea găzdui orice meci internaţional, de la echipa naţională, până la CFR 1907, pentru că un meci internaţional înseamnă imagine pentru judeţ, turişti, bani, servicii şi dezvoltare. CJ are datoria să susţină ambele echipe, atât «U», cât şi CFR. Îmi doresc foarte mult ca judeţul Cluj să aibă două stadioane la standard Elite, de cinci stele. Propun celor de la CFR o formulă prin care şi stadionul lor să ajungă la nivel de Champions League, iar CJ este dispus să investească atât cât e necesar pentru acest lucru. Condiţia este ca stadionul «Dr. Constantin Rădulescu» să devină arenă publică, pentru că noi vom investi bani publici”, a afirmat Tişe. Potrivit acestuia, în măsura în care conducerea CFR 1907 va dori acest lucru şi va dori să transfere arena în proprietatea judeţului, CJ este pregătit să transforme stadionul într-unul la standarde FIFA şi UEFA, ca şi Cluj Arena, informează Mediafax