Sport
Teste pe stadionul bucureştean Naţional Arena
Forţe ale Jandarmeriei, Poliţiei Rutiere, Poliţiei de ordine publică, pirotehnişti, forţe ale ISU şi ale firmei specializate cu care Federaţia Română de Fotbal are contract au executat ieri un exerciţiu de simulare pe Naţional Arena în vederea pregătirii pentru deschiderea oficială a stadionului din 6 septembrie, în condiţii de siguranţă publică.
Mihai Atănăsoaei, prefectul Capitalei, a spus în deschiderea exerciţiului că nu va tolera niciun act de violenţă pe acest stadion. „Cer să plănuiţi cu atenţie evenimentele ce se vor organiza aici şi să identificaţi măsurile adecvate pentru ca oamenii să se simtă în siguranţă“, a spus Atănăsoaei.
Exerciţiul de pe Naţional Arena a cuprins un program dinainte stabilit, axat pe mai multe intervenţii ale forţelor participante. Dintre acestea menţionăm: modul de acţiune şi intervenţie atunci când un spectator nu respectă locul de pe bilet, când grupuri de suporteri vandalizează scaunele, cu manifestări turbulente, modul de intervenţie în cazul unei presupuse aprinderi de torţe în stadion şi atunci când există posibilitatea ca suporterii celor două formaţii să aibă locuri apropiate (biletele fiind repartizate şi pe internet) şi prezintă manifestări violente care pun în pericol viaţa celorlalţi şi se concretizează cu evacuarea acestora.
Stadionul Naţional va fi inaugurat pe 6 septembrie, cu ocazia meciului dintre naţionalele de fotbal ale României şi Franţei (21,30), în preliminariile Campionatului European de fotbal din 2012.