monitorulcj.ro Menu
Sport

Transferuri la volei feminin

După plecarea lui Melinda Dobeş şi Ioana Vasincă de la echipa de volei feminin a Universităţii Cluj, tehnicianul Dan Gârleanu le-a găsit înlocuitoare celor doi centri.

Meedea Clăteşteanu, în vârstă de 19 ani, 1,78 m înălţime, 63 de kg a venit de la CSS 2 Baia Mare, echipă la care a evoluat timp de şapte sezoane. Noua voleibalistă a Universităţii este bucuroasă că a ajuns la Cluj. „Consider că Universitatea Cluj este un club de prestigiu şi aici pot să progresez. Îmi place foarte mult acest sport şi de aceea vreau să continui îmbinându-l, în acelasi timp, cu cariera profesională“, a declarat Medeea Clăteşteanu.

Cea de-a doua achiziţie este Andra Cucu, o jucătoare împrumutată de la CV Tomis Constanţa, campioana en-titre Romaniei. Noua jucătoare a clubului clujean este născută pe 28 aprilie1990, are 1.90 m şi 62 kg. De-a lungul carierei a mai evoluat la formaţiile CNE CSS 2 Baia Mare (2003-07), CSU Medicina Târgu Mureş (2007-09), CV Tomis (2009-10), CSM CSS Sibiu (2011).

Dan Gârleanu, antrenorul voleibalistelor, crede că noile jucătoare se vor integra rapid în colectivul echipei. „Sunt jucătoare tinere care, prin antrenament, se vor integra repede în echipă. Sunt ce aveam nevoie, ne-au plecat două fete aşa că le-am înlocuit. S-au integrat bine în colectiv şi mizez că vor juca cât de repede“, a declarat Gârleanu.

Voleibalistele Universităţii Cluj au plecat ieri la Târgu Mureş, unde vor susţine trei partide de verificare în compania formaţiei locale CSU Medicina CSS.