monitorulcj.ro Menu
Sport

Naţională U21 a României s-a calificat la EURO 2019. România - Liechtenstien 4-0

Reprezentativa Under 21 a României s-a calificat, marți seara, la EURO 2019, după ce a învins Liechtenstein, pe teren propriu, scor 4-0. Astfel naţionala de tineret a României ajunge la un turneu final European după o pauză de 20 de ani.

Înainte de acest meci, echipa lui Mirel Rădoi avea nevoie de un singur punct în partida cu Liechtenstein, codaşa grupei, pentru a obţine biletele către Italia şi San Marino.

România U21 le-a creat probleme încă din primele minute ale partidei jucătorilor din naţionala Liechtenstienului. Ianis Hagi şi George Puşcaş au ameninţat poarta rivalilor, iar primul gol nu a întârziat să apară.


Dintr-o centrare a lui Ianis, Paşcanu a plonjat, a ratat întâlnirea cu balonul, dar Puşcaş a fost acolo şi a împins mingea în plasă pentru 1-0. Tricolorii mici au continuat asediul în jumătatea adversă, iar România şi-a dublat avantajul. În minutul 25, Hagi Jr. şi-a trecut în cont un gol, dintr-o lovitură liberă executată impecabil de la 20 de metri. Decarul echipei naţionale a trimis direct sub transversală, iar mingea a muşcat bara, după care a picat în poartă. La pauză, România U21 a intrat cu 3 goluri marcate. George Puşcaş a reuşit dubla. Atacantul lui Palermo a ajuns la patru goluri marcate contra ultimei clasate, în această campanie. Este golul cu numărul 40 încasat de Liechtenstein în cele zece jocuri din campania de calificare.

În repriza a doua, Adrian Petre, intrat pe teren în locul lui Andrei Ivan, a stabilit scorul final, 4-0 pentru România U21 şi astfel tricolorii mici au câştigat biletul pentru turneul final, care se va desfăşura în vara anului 2019, în Italia şi San Marino.


România U21 - Liechtenstein U21  4-0 (Puşcaş 14′, 39′ Hagi 25′, Petre 78)

Echipele de start:
România U21: Radu - Butean, Ghiţă, Paşcanu, Ştefan - Nedelcu, Cicâldău - Man, Hagi, Ivan - Puşcaş
Rezerve: Căbuz - F. Coman, A. Petre, Moruţan, A. Rus, Ciobanu, Măţan


Liechtenstein U21: Majer - Seeman, Unterrainer, Haas - Graber, Frommelt, Frick, Graber - Viret, Frick, Wolfinger
Rezerve: C. Majer - Ritter, Koller, Kardesoglu, J. Hilti, Vogt, D. Salanovic