monitorulcj.ro Menu
Sport

Universitatea Cluj câștigă cu emoții partida cu Aerostar Bacău, scor 3-2

Echipa de fotbal Universitatea Cluj se impune la limită pe teren propriu în faţa formației Aerostar Bacău, cu scorul de 3-2, şi acumulează 12 puncte, urcând pe locul 5, între Mioveni şi FC Argeş, care au acelaşi număr de puncte.

Universitatea Cluj a reușit să lege două victorii consecutive în acest sezon de Liga 2 după victoria cu 3-2, pe teren propriu, cu Aerostar Bacău. Considerată una dintre principalele favorite la promovare, echipa lui Adrian Falub a mers din victorie în înfrângere în cele cinci meciuri desfăşurate până acum de când a făcut pasul în acest eşalon.

„Studenții” au început partida în forţă, iar Dumitrescu a şutat periculos în braţele portarului Hărăguţă. Atacul clujenilor a continuat, iar Gavra a deschis scorul în minutul 5 cu un şut la colţul lung, 1-0.


Gavra putea să mărească avantajul echipei sale, în minutul 12, când a scăpat singur spre poartă, dar mingea s-a dus milimetric pe lângă stâlpul din dreapta. După golul primit băcăuanii au dominat şi au restabilit egalitatea prin Buhăcianu, în minutul 26, după o eroare în tabăra Universităţii.

Tabela s-a schimbat din nou după o jumătate de oră, când Kofi a înscris primul său gol în tricoul Universității. Hordouan a centrar din corner, mingea a ajuns la Abrudan, care a deviat pe direcția portarului, dar balonul a ajuns la mijlocașul american, care a tras puternic în colțul lung. Astfel, scorul pauzei a fost 2-1.


Repriza secundă a continuat în aceeași manieră ca și prima parte. Jucătorii antrenați de Adrian Falub au controlat jocul și nu au oferit prea multe șanse ultimei clasate. Totuși, Takacs a fost aproape să le ofere oaspeților șansa egalării, când l-a pus în cursă pe Buhăcianu. În cele din urmă, marcatorul primului gol s-a precipitat și a fost blocat de defensiva clujeană.

Fundașul lateral al Universității și-a răscumpărat greșeala de mai devreme și a înscris cu un șut surprinzător de la peste 20 de metri. Emoțiile nu au lipsit pe final, când Kofi a comis un henț în careu, iar Vraciu a transformat penalty-ul primit de oaspeți ducând scorul la 3-2 scor care a rămas neschimbat până la finalul meciului.


Universitatea Cluj a câştigat, pe teren propriu, fără să primească gol, în timp ce în deplasări a dezamăgit, pierzând la Chindia Târgovişte şi ASU Politehnica Timişoara.

Următorul meci pentru clujeni va fi în Cupa României, împotriva formației ACS Comuna Recea.


Echipe de start:
Universitatea Cluj: Dur Bozoancă - Takacs, Abrudan, Andr. Cordoş, Sepsi (Taub 66') - Gab. Giurgiu (cpt.), K. Twumasi - Hordouan (Căpuşă 83'), Goga (Oct. Ursu 70'), D. Dumitrescu - Gavra
Rezerve neutilizate: Albuţ - Cr. Ene, Greu, M. Coman. Antrenor: Adrian Falub

Aerostar Bacău: Hărăguţă - Alin Mutu, Al. Ichim, Mihăeş (cpt.)(Căinari 78') - Ardei, I. Chirilă (Rz. Adăscăliţei 74'), Sahru, Chirilescu - Hurdubei (Andr. Pavel 69') - Buhăcianu, Vraciu
Rezerve neutilizate: Fl. Muntean - D. Munteanu, Mihălăchioae, Alin Florescu. Antrenor: Cristian Popovici


Clasament Liga a 2-a:
1. Academica Clinceni 15  
2. Sportul Snagov 14  
3. UTA Arad 13  
4. CS Mioveni 12
5. Universitatea Cluj 12  
6. FC Argeş Pitești 12  
7. Pandurii Tg. Jiu 11  
8. Petrolul Ploiești 10  
9. Chindia Târgoviște 10
10. Energeticianul 10
11. Daco-Getica București 8
12. Politehnica Timișoara 7
13. Farul Constanţa 6
14. Ripensia Timișoara 5
15. Luceafărul Oradea 5
16. Poli Timișoara 4
17. Metaloglobus 4
18. Dacia Unirea Brăila 3
19. CS Balotești 2
20. Aerostar Bacău 1

Etichete: Universitatea Cluj