monitorulcj.ro Menu
Sport

Conducerea CFR-ului, șocată după dezastrul cu Malmo

CFR Cluj a fost învinsă de echipa suedeză Malmo FF cu scorul de 1-0 (1-0), marţi seara, pe stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. Bogdan Mara, directorul sportiv al campioanei, a analizat la cald eşecul din Gruia.

Unicul gol al partidei a fost reuşit de Carlos Strandberg (45), după ce a scăpat singur spre poartă, iar portarul Arlauskis a scăpat mingea în plasă.

Campioana României a făcut un joc foarte modest, neavând niciun şut pe poartă în acest meci. Astfel, lui Bogdan Mara i-a fost extrem de greu să justifice prestaţia slabă a elevilor lui Iordănescu Jr.


"Am fost fără vlagă, speriaţi, nu ştiu de ce jucătorii au fost copleşiţi de miza acestui meci. Trebuia să ne luptăm, nu înţeleg ce s-a întâmplat mai ales că avem jucători cu experienţă. Au fost multe greşeli, nu am cuvinte să vă explic ce s-a întâmplat. Am avut mare încredere înainte de meci, dar am jucat aşa cum am făcut-o", a spus Mara, pentru ca apoi să decreteze: "Cred că e cel mai slab meci de când suntem noi aici. Nu am cuvinte, nu i-am văzut pe jucători aşa timoraţi niciodată".

Momentul psihologic s-a petrecut la finalul primei reprize, când suedezii au reuşit să marcheze şi au "turnat plumb" în picioarele jucătorilor din Gruia.


"A fost foarte greu să intrăm la pauză cu 0-1, acolo s-a rupt totul. Sunt convins că dacă intram cu 0-0 la cabină am fi reuşit să îi montăm pe jucători. Aşa, moralul a fost foarte scăzut şi ne-a lipsit şi mai mult încrederea", a mai spus fostul jucător.

Şansele la calificare s-au diminuat considerabil, mai ales că din punct de vedere ofensiv echipa suferă foarte mult. E nevoie de două goluri în Suedia pentru a nu se intra în prelungiri, lucru extrem de greu de realizat.


"Trebuie să ridicăm capul şi să mergem înainte. Trebuie să se vadă valoarea şi experienţa jucătorilor în meciul retur. Deşi plecăm cu şansa a doua, e foarte greu să întorci scorul", a mai spus oficialul din Gruia, care e dezamăgit de jucătorii cu experienţă: "Construcţia a fost lentă, cu multe baloane înapoi. Am văzut mulţi jucători care s-au ferit să îşi asume riscuri".

Edi Iordănescu a debutat cu CFR Cluj în competițiile europene, la înfrângerea de pe teren propriu cu Malmo, din manșa întâi a turului 2 preliminar din UEFA Champions League. Fără victorie la primele două jocuri oficiale pe banca ardelenilor, tehnicianul nu dezarmează și speră ca echipa lui să remonteze în retur diferența de un gol.


Edi Iordănescu este conștient de neajunsurile din jocul CFR-ului și spune că nu îi plac unele dintre soluțiile la care au apelat jucătorii săi pe teren. Cu toate că spune că nu ar fi meritat mai mult, după aspectul partidei, antrenorul campioanei României le-a transmis suporterilor să aibă răbdare, pentru că echipa este într-o perioadă de tranziție și totul este posibil, chiar și întoarcerea sorții calificării, în returul de săptămâna viitoare, de pe 1 august.

"Ştiam că ne aşteaptă un meci greu, dar am întâlnit o echipă care ne-a fost superioară în multe momente. Am produs prea puţin fotbal din punct de vedere ofensiv. Iar defensiv am comis nişte greşeli care ne-au costat. Am schimbat sistemul la pauză, dar ne-a ieşit prea puţin. Vom încerca să remontăm în retur, dar trebuie să înţelegem că Europa asta înseamnă: combativitate, viteză, determinare", a declarat Edi Iordănescu, la finalul meciului CFR Cluj - Malmo 0-1.


"Concluzia e că, din punctul meu de vedere, nu meritam mai mult. Nu am reuşit să profităm de faptul că au fundaşi centrali masivi, nu ne-am asumat soluţii, nu am creat linii de pase. Am apelat la variante de disperare, care mie nu îmi plac", a mai spus antrenorul de la CFR Cluj.

"A fost un 4-1-4-1 defensiv, dar pe plan ofensiv am încercat să schimbăm în 4-3-3. Important era ce se întâmplă în dinamica jocului, iar la acest lucru am suferit. Am intrat într-o luptă de uzură cu ei şi nu aveam cum să câştigăm duelurile fizice", a adăugat Iordănescu.

"Le transmit suporterilor să aibă încredere în noi. Venim după un an greu, suntem într-o perioadă de tranziţie. O să arătăm altfel, sper doar ca fanii să aibă răbdare. Avem şansa noastră, mergem acolo, marcăm un gol şi încercăm să întoarcem şansa calificării", a încheiat Iordănescu.