Sport
Xavier Pascual (România) - Jucătorii noștri nu au experiență pentru acest nivel, dar vom încerca să câștigăm cu Macedonia
Selecţionerul echipei naţionale de handbal masculin a României, spaniolul Xavier Pascual, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că sportivii pe care îi antrenează vor intra miercuri pe terenul de joc cu gândul de câştiga meciul cu selecţionata Macedoniei, din barajul pentur Campioantul Mondial din 2019, în ciuda înfrângerii de la Skopje.
"Eu cred că în acel meci s-a văzut diferenţa care există în acest moment între cele două echipe. Intenţia noastră era să ne apropiem cât mai mult, dar realitatea este cea pe care o vedem. Ne-au fost superiori în toate fazele de joc, iar rezultatul nu face decât să certifice diferenţa între echipe. Asta nu înseamnă că mâine noi nu vom încerca să câştigăm jocul. Cunoscând dificultatea unei asemenea întâlniri, ca cea cu Macedonia, mâine vom lupta cu tot ce avem ca să câştigăm acest joc", a spus antrenorul echipei naţionale de handbal masculin.
Potrivit lui Xavier Pascual, handbaliştilor din echipa naţională le lipseşte experienţa jocului la acest nivel de competiţie.
"Jucătorii noştri nu au experienţă să joace astfel de jocuri. După minutul 2 era 2-0 pentru noi, noi controlam absolut jocul şi o deconectare a unui jucător a făcut ca toată echipa să se deconecteze. Pentru că nu suntem obişnuiţi să jucăm la acest nivel. Ne lipsesc partide la acest nivel înalt, ne lipseşte ca jucătorii noştri să aibă o competiţie de acest nivel săptămână de săptămână, pentru că am fi mult mai aproape de ei", a spus Xavier Pascual.
La rândul său, antrenorul secund Eliodor Voica crede că jucătorii români au avut multe de învăţat de la această competiţie, chiar şi în condiţiile înfrângerii, că încrederea şi spiritul de echipă sunt importante.
"Cu toţii am am avut aşteptări de această partidă, am sperat, dar trebuie să recunoaştem că echipa Macedoniei este o echipă bună, cu jucători foarte experimentaţi, care cred că a arătat locul pe care îl ocupă în momentul de faţă. (..) Şansele de calificare au scăzut foarte mult, dar să nu uităm că avem o echipă tânără, cu jucători care cred că pot arăta mâine că au valoare şi se pot bate de la egal la egal cu echipa Macedoniei. Şansa noastră, cât de mică este, trebuie să ne-o jucăm până la capăt", a spus Eliodor Voica.
Selecţionata României a fost învinsă de formaţia Macedoniei cu scorul de 32-24 (15-10), duminică, la Skopje, în prima manşă a barajului pentru Campionatul Mondial de handbal masculin din 2019.
Manşa secundă se va juca pe 13 iunie, la Cluj-Napoca.