Sport
Simona Halep a ajuns la Cluj
Jucătoarea Simona Halep a ajuns la Cluj-Napoca pentru partida de Fed Cup a României.
Halep a fost întâmpinată pe aeroportul clujean de primarul Emil Boc, care le-a dăruit câte un buchet de flori.
"Sper să fie bună revenirea mea, să-mi câştig meciurile şi să câştigăm partida. E un meci cu emoţii, dar o să fie frumos. Suntem o ţară cu jucătoare foarte puternice, cu echipă foarte bună.
Toate jucăm la nivel înalt şi sper să câştigăm partida. Da, putem câștiga, însă nu e uşor şi de fiecare dată spunem că nu se ştie niciodată în tenis, aşa că vom vedea. Dar obiectivul nostru e să mergem spre finală", a declarat Halep.
Întâlnirea dintre România şi Elveția, meci din play-off-ul Grupei Mondiale, are loc în perioada 21-22 aprilie 2018, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.