Sport
Petrescu, atac dur la adresa lui Mihai Stoica: "Nu înțeleg cum poate fi în funcție"
Apele nu s-au linistit între Dan Petrescu și Mihai Stoica, ba din contră, tehnicianul CFR-ului i-a trimis un mesaj dur.
Foşti colaboratori la Unirea Urziceni, cei doi nu se mai înţeleg acum.
,,Nu este normal ce se întâmplă la noi. în niciun alt campionat un conducător de club nu comentează pe Facebook despre antrenorul altei echipei. Suntem penibili! Trist este că nu se ia nicio măsură. Orice conducător din lume, care se ia de de antrenorul advers nu mai are ce căuta în fotbal, e suspendat imediat. Eu nu înțeleg cum el mai poate fi în funcție. Trebuie suspendat pe loc. E ilegal să te iei de antrenorul altei echipe. Nu știu ce așteaptă cei de la Comisii şi nu îl suspendă. Tot timpul el vorbește de numele meu. Trebuie supendați oamenii care vorbesc despre altcineva. Ei trebuie să vorbească de echipa lor. Dacă mai găsiți așa ceva în altă țară, eu mă las de antrenorat. Să nu mai comenteze despre mine, dacă mai comentează să fie suspendat”, a declarat Dan Petrescu.
,,Gigi Becali m-a sunat înainte de meciul cu FCSB și mi-a spus că el nu are nimic personal cu mine şi că îşi apără echipa, dar nu mi-a zis că mă dorește la Steaua și nici nu ar fi fost normal să zică asta. Nu îmi place să vorbesc la telefon cu adversarii, nu îmi place să apar nici la televizor pe la conferințe de presă. Îmi place să mă gândesc doar la echipa mea şi să nu vorbesc despre alții” a mărturisit Petrescu.