monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj are un nou sponsor: NTT Data

sursă foto: Ionuț Grindean

Formația CFR Cluj a anunțat colaborarea cu renumita firmă de IT din Cluj-Napoca, NTT Data.

”Este o mare bucurie pentru mine să stau alături de Daniel Metz, care este un bun prieten de-al meu. Ne-am cunoscut în anul 2002, când clubul era în Divizia B. Am primit un fax, în care domnul Metz s-a prezentat și a spus că dorește să se implice în proiectul CFR. A fost primul care a dorit să sponsorizeze acest club. Ne-am împrietenit, iar colaborarea dintre noi a fost permanentă și nu a încetat niciodată. Tot timpul a fost alături de noi, iar uneori vine și la meciuri. Nu pot decât să mă bucur că domnul Metz e alături de noi. Este o onoare pentru noi și bucuria este pe măsură", a declarat, în cadrul conferinței de presă, președintele clubului clujean, Iuliu Mureșan.

De asemenea, și Daniel Metz s-a arătat extrem de încânt de colaborarea aceasta. ”Același sentiment de onoare îl am și eu, deoarece mă aflu alături de Iuliu Mureșan. Pe noi ne leagă o lungă prietenie, care a traversat istoria recentă a acestui club și, așa cum a spus și domnul Mureșan, am fost împreună și la bine și la rău, ceea ce este important. În ziua de azi, observăm că dacă ceva merge bine se strâng oamenii, iar când ceva nu merge bine, oamenii dispar. Noi am reușit să rămânem împreună atâția ani de zile și mă bucur că în acest moment în care echipa e pe o traiectorie ascendentă, ne apropiem nu doar emoțional, ci și formal, și mi-aș dori foarte mult să contribuim la succesul pe care îl are CFR Cluj. Mi-aș dori ca și alții să ia exemplul nostru și să se implice în sport, în cultură, în artă, într-o perioadă care nu e foarte fastă din punct de vedere al domeniilor amintite. Sper să ne bucurăm împreună și să rămânem împreună cel puțin încă 16 ani", a mărturisit Metz.


CFR Cluj este pe primul loc în clasament, cu 33 de puncte.