monitorulcj.ro Menu
Sport

Halep, înaintea turneului de la Indian Wells: Nu am avut dureri la talpă şi sper să fie bine şi la meciuri

Halep, sursă foto: getty Images

Simona Halep a plecat foarte devreme în SUA, cu o săptămână înaintea turneului de la Indian Wells (7-18 februarie), declarând că starea ei de sănătate s-a îmbunătăţit.

Constănţeanca a fost rezervată însă în privinţa şanselor pe care le are la câştigarea competiţiei de categorie Premier Mandatory.

Halep, proaspăt revenită în fotoliul de lider mondial, a vorbit pe Aeroportul Henri Coandă despre situaţia ei înainte de Indian Wells. Simona se simte tot mai bine după ce a suferit o accidentare la Doha, având la dispoziţie încă 10 zile pentru a se reface complet (ea va juca direct în turul doi): "Mă simt ok. M-am antrenat puţin în sala de forţă. Nu am avut dureri la talpă şi sper să fie bine şi la meciuri. Cu siguranţă voi face şi tratament acolo şi sper să fiu gata când începe turneul. Mai am cam 10 zile. Am avut probleme cu genunchiul anul trecut, iar acum sunt din nou cu mici probleme la talpă, dar eu sper să fiu gata, să intru pe teren şi să mă simt bine, ca şi la Doha.", a spus Halep.


Turneul de la Indian Wells are o miză uriaşă pentru Simona, care va lupta pentru a-şi apăra poziţia de lider mondial! În principiu, Halep trebuie să o împiedice pe Wozniacki (2 WTA) să câştige titlul, dar cu toate astea nu şi-a stabilit nicio strategie: "Nu am niciun obiectiv clar la Indian Wells! Nu ştiu ce a făcut Wozniacki anul trecut, eu nu am foarte multe puncte de apărat, dar nu este vorba numai de puncte. E vorba că trebuie să joc bine, la fel cum am început anul. Obiectivul meu e să fiu numărul unu la sfârşit de an, nu acum! Acum nu are prea multă importanţă. E un turneu foarte mare şi foarte important, dar nu vreau să mă gândesc la titlu. Mă gândesc doar să fiu sănătoasă", a conchis Simona.

Etichete: simona halep