monitorulcj.ro Menu
Sport

Silvășan: ”Îmi doresc foarte mult să fie plină sala și să ne ajute să câștigăm”

sursă foto: totalbaschet.ro

Formația U-Banca Transilvania se pregătește de meciul cu echipa cipriotă Keravnos.

Meciul decisiv pentru calificarea în optimile de finală ale FIBA Europe Cup va avea loc pe data de 7 februarie, de la ora 20:00, în Sala Sporturilor ”Horia Demian”.

 ”Va fi un meci greu. Și ciprioții vor veni cu gândul la victorie, își vor dori foarte mult să câștige, va fi un meci care pe care. Keravnos este o echipă bună, cu mulți jucători valoroși, de o calitate individuală foarte bună, însă am reușit să îi învingem o dată și sperăm să o facem și a doua oară. Cu siguranță, mentalitatea noastră este aceea de a câștiga și de a trece mai departe. Din păcate, nu mai depinde doar de noi, contează și rezultatul meciului din Olanda, însă noi vrem să controlăm ceea ce putem controla și anume să dăm ce avem mai bun din noi în meciul de miercuri. Nu știu dacă va fi un avantaj faptul că jucăm în sala «Horia Demian», vom vedea la ora meciului. Cea ce pot spune este că această sală a fost o sală caldă, o sală primitoare și întotdeauna ne-a făcut plăcere să jucăm aici. Eu sper și îmi doresc foarte mult să fie plină sala, să fie cât mai multă lume și să ne ajute să câștigăm” a declarat antrenorul echipei clujene, Mihai Silvășan.  


U-Banca Transilvania este pe locul 3 în clasamentul din grupa L, cu 7 puncte.