Sport
U-BT a câștigat fără emoții meciul cu BC Mureș
U-Banca Transilvania a învins-o, în deplasare, pe formația BC Mureș, scor final 62-101.
Rezultatele pe sferturi au fost: 23-26, 11-26, 13-31, 15-18.
Silvășan a preferat să acorde minute și jucătorilor mai tineri din echipă. Lapornik a fost cel mai bun marcator al echipei clujene, cu 20 de puncte.
"Chiar îmi pare rău pentru situația care este la Mureș și le doresc din toată inima să își revină, să găsească soluții și să continue baschetul mureșean, în ultimii 10 sau 12 ani a fost o echipă puternică. Mă bucur foarte mult că am putut să dau multe minute jucătorilor tineri, toți au jucat peste 25 de minute, au făcut-o bine și îi felicit pentru asta. Pentru noi, urmează o perioadă foarte grea de două săptămâni, cu șase meciuri - două în FIBA Europe Cup, unul în campionat și trei în Cupa României - sperăm noi să jucăm trei meciuri în Cupă și să le câștigăm. Focusul nostru de acum este ca în play-off, orice meci pierdut cântărește foarte mult în respectiva competiție”. a declarat tehnicianul formației clujene, Mihai Silvășan.
U-BT este pe primul loc în clasament, cu 29 de puncte. La un punct distanță de BC CSU Sibiu, 28 de puncte.