Universitatea Cluj a bifat ieri primul succes în meciurile amicale disputate în stagiul de pregătire din Antalya. Elevii lui Ionuţ Badea au învins formaţia sud-coreeană FC Gyeongnam, cu 4-0, prin reuşitele lui Boştină, Tony şi Machado de două ori. Pentru „U“ au evoluat: M.Popa (34 Boşneag, 60 Popa) - Unguruşan, Pele (84 Cucui), Abrudan (79 Munteanu), Mendy (50 Rodriguez) - Nasser (79 Cojocnean), V.Gheorghe (82 Balde) - Delgado (90 Buhuş), Boştină (76 Voican), Ad.Cristea (58 Păcurar) - Tony (69 Machado). „Studenţii“ au deschis scorul prin căpitanul Gabi Boştină, care a şutat pe lângă portarul advers din 7 m. Tony a dublat avantajul clujenilor, înainte de pauză, printr-un lob de toată frumuseţea. Intrat în ultimele 20 de minute, Machado a reuşit o dublă. Brazilianul a trimis mingea printre picioarele portarului coreean şi a făcut 3-0 în minutul 75, iar în minutul 81 a majorat avantajul Universităţii printr-un şut din centrul careului.