monitorulcj.ro Menu
Sport

Calificare fără emoții pentru FCSB. Sănătatea Cluj a înscris un singur gol

Sănătatea Cluj a fost învinsă de FCSB, pe Cluj Arena, scor final 1-6, în șaisprezecimile Cupei României.

sursă foto: digisport.ro

Lotul FCSB-ului a fost complet schimbat de antrenorul Dică, care a ales să debuteze jucători născuți și în anul 2001.

Dennis Man a deschis scorul în minutul 23, iar după câteva minute, tânărul a dus scorul la 2-0. În minutul 33, Daniel Benzar a reușit și el să marcheze din pasa aceluiași Man. Prestația extrem de bună a lui Dennis nu s-a oprit aici, deoarece puștiul a reușit să-i dea o pasă bună și lui De Amorim, care a dus scorul la 3-0.


Nici prestația căpitanului nu a dezamăgit, Vlad Achim a înscris în minutul 58. De asemenea și Ianis, fiul fostului stelist, Pompiliu Stoica, și-a trecut numele pe tabelă în prelungirile partidei.

Singurul gol marcat de Sănătatea Cluj a fost în minutul 83, de Emanuel Negru.


Opt echipe din Liga I, CSM Poli Iași, CS Universitatea Craiova, Gaz Metan Mediaș, Juventus București, FC Viitorul Constanța, Astra Giurgiu, ACS Poli Timișoara și FCSB, patru din liga secundă, CS Mioveni, AFC Hermannstadt, CS Afumați și Chindia Târgoviște, și două din al treilea eșalon, Universitatea Cluj și Unirea Slobozia, s-au calificat în optimile de finală ale Cupei României la fotbal.