monitorulcj.ro Menu
Sport

”U” Cluj, al patrulea succes din amicale

Universitatea Cluj a reușit să o învingă pe formația Performanța Ighiu cu un scor de 2-1, într-un meci amical.

sursă foto: fcuniversitateacluj.ro

Performanța Ighiu este, de asemenea, repartizată în seria a V-a din Liga a III-a.

Golurile partidei din Parcul Sportiv ”Iuliu Hațieganu” au fost marcate de atacantul Dorin Goga în minutul 47 și de tânărul Hațiegan în minutul 71. Adversara Universității a reușit să marcheze singurul gol al partidei prin jucătorul Unguru. Golul primit în acest meci este singurul primit de ”studenții” în aceste pregătiri.


“Am rămas cu o impresie bună, spre foarte bună, dacă ținem cont de faptul că marți am avut două antrenamente intense, unul dimineața și un altul după-masa. Cu toate acestea, jucătorii mei au răspuns bine, chiar dacă sunt mici lucruri de corectat, pentru că s-a văzut și astăzi că unii dintre ei, mă refer la cei noi, nu sunt obișnuiți cu ceea ce le cer din punct de vedere tactic. Anumiți băieți au jucat pe alte poziții și au făcut-o bine, mai rămâne ca în perioada următoare să luăm o decizie în privința celor sosiți în probe. Am încasat un gol după o execuție elegantă, de la distanță, dar norocoasă. Una peste alta, sunt mulțumit de joc”, a declarat tehnicianul Marius Popescu, la finalul partidei, pentru site-ul oficial al clubului.

Universitatea Cluj va disputa următorul meci în deplasare, sâmbătă, împotriva formației Unirea Alba Iulia. Până la momentul actual Universitatea nu a pierdut nici un meci amical, reușind un 7-0 cu formația Sticla Arieșul Turda, un 0-0 cu Luceafărul Oradea (Liga a II-a), un 2-0 cu echipa Sănătatea Cluj și un 2-0 cu Cetatea Deva, formație care evoluează în Liga a III-a.