monitorulcj.ro Menu
Sport

U-BT se pregătește de noul sezon

sursă foto: prosport.ro

Formația de baschet masculin U-BT s-a reunit, joi, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

După un mic antrenament, baschetbaliști au fost măsurați de preparatori fizici.

Antrenorul Mihai Silvășan a declarat: ”Am vrut să facem echipa în așa fel încât să fim mai puternici decât anul trecut, însă nu va fi o muncă ușoară. Jumătate din echipă este schimbată, vom lucra mult în această perioadă la chimia echipei, trebuie să îi facem pe jucători să înțeleagă că scopul comun este câștigarea trofeelor puse în joc, nu este un premiu individual sau altceva de genul acesta. Cu cât înțelegem mai repede acest lucru, cu atât este mai bine pentru toată lumea. Avem o mică «problemă», de care însă nu mă pot plânge, pentru că sunt mândru: avem patru jucători la lotul național care vor veni după 7 septembrie sau, sperăm noi, după fazele eliminatorii ale FIBA Eurobasket. Acest lucru ne reduce foarte mult numărul de zile de pregătire împreună înainte de primul meci oficial din 24 septembrie.”


”Va fi greu să ne apărăm titlul”

”Eu sunt foarte fericit cu echipa pe care o avem! După cum s-a văzut, de la reunire lipsește Domercant, care și-a operat fetița și va ajunge la Cluj vineri după-masă. Sperăm să muncim cât mai bine și să creăm iarăși atmosfera care a fost sezonul trecut. Va fi greu să ne apărăm titlul, întotdeauna este mai greu să îl aperi decât să îl câștigi. Le-am spus și băieților la ședință că unul dintre obiectivele noastre în acest sezon este să câștigăm toate trofeele, toți ochii sunt pe noi, suntem echipa pe care toți vor să o învingă, celelalte echipe nu vor avea foarte mult de pierdut în meciurile nu noi, ci doar de câștigat. Trebuie să fim pregătiți pentru acest lucru, trebuie să fim foarte buni chiar și în cele mai proaste zile ale noastre.” a mai mărturisit tehnicianul.


”Sunt foarte optimist”

Silvășan a vorbit și despre jucători care au părăsit echipa în această pauză competițională: ”Cei patru jucători care au plecat, Vlad Moldoveanu, Filip Adamovic, Max Pustozvonov și Kyndall Dykes au fost jucători foarte importanți în angrenajul echipei de anul trecut. Din păcate, nu am reușit să îi ținem. Prin plecarea lui Vlad a trebuit să schimbăm strategia privind jucătorul român, însă eu sunt foarte optimist, nu îmi place să privesc în urmă, alții trebuie să își găsească acum locul aici și să facă o figură frumoasă. I-am explicat lui Tudor Gheorghe că noi avem avem doi fundași în lot și, decât să îl ținem și să nu aibă minute, este mai bine pentru el să meargă și să joace la altă echipă”.


U Banca Transilvania va disputa primele meciuri oficiale în perioada 24-26 septembrie.