monitorulcj.ro Menu
Sport

Octavian Bellu: Ponor şi Iordache să fie cei doi piloni în jurul cărora să se construiască o echipă

Octavian Bellu consideră că sportivele Cătălina Ponor şi Larisa Iordache, medaliate la Campionatul European de Gimnastică de la Cluj-Napoca, ar trebui să fie pilonii în jurul cărora să se construiască echipa naţională feminină de gimnastică a României.

Bellu a declarat, duminică, presei, după finala de la bârnă feminin, că sportiva Cătălina Ponor are toate argumentele de a continua să facă gimnastică atâta timp cât ardoarea, „focul care o arde în interior va rămâne la fel de puternic”.

„Larisa Iordache a venit după o perioadă de accidentări şi a prins podiumul la bârnă, cred că asta o va ambiţiona. Nu este vorba de istorie, de ce s-a câştigat, trebuie să primim înainte şi Cătălina Ponor şi Larisa Iordache să fie cei doi piloni în jurul cărora să se construiască o echipă, o familie, aşa cum a fost. Iar rezultatele care au fost, poate dincolo de excelenţa tehnică sau de modul în care se antrenau, veneau şi din modul în care se colabora în echipă, cum se înţelegeau unul cu celălalt. Cătălina Ponor are toate argumentele de a continua să facă gimnastică atâta timp cât ardoarea, focul care o arde în interior va rămâne la fel de puternic şi va fi la fel de interesată şi va simţi plăcere să facă gimnastică”, a spus Bellu, potrivit Mediafax.