monitorulcj.ro Menu
Sport

U-BT îşi apără trofeul Cupei României la Sibiu

U-Banca Transilvania, deţinătoarea trofeului Cupei României, joacă astăzi în sferturile actualei ediţii a competiţiei cu CSU Sibiu.

U-Banca Transilvania trebuie să treacă astăzi primul hop, în faţa Sibiului

 

Echipa de baschet masculin U – Banca Transilvania Cluj-Napoca joacă astăzi seară la Sibiu cu echipa locală CSU, în sferturile Final 8-ului Cupei României, competiţie în care clujenii sunt deţinătorii trofeului. Staff-ul U-BT nu concepe alt obiectiv decât câştigarea din nou a Cupei.


Formaţia din Cluj a plecat ieri spre Sibiu, unde întâlneşte astăzi de la ora 20.30, în sala Transilvania, CSU Sibiu, în sferturile turneului Final 8 al Cupei României la Baschet Masculin. Clujenii vin după o victorie în campionat la 20 de puncte, 75-55 pe terenul campioanei CSM Oradea şi au ascendentul câştigării trofeului în ediţia precedentă. În celelalte sferturi se întâlnesc Steaua – SCMU Craiova, BC Mureş – Phoenix Galaţi şi CSM Oradea - BC Timişoara. Azi şi mâine au loc sferturile, joi semifinalele, vineri finala, iar sâmbătă All Star Game-ul.

Vor iar Cupa

„Din păcate nu am avut foarte mult timp la dispoziție să pregătim acest meci cu Sibiul. Este cel mai important meci pe care urmează să îl jucăm, dacă facem pași greșiți, nu mai avem timp să ne revenim, este un turneu eliminatoriu în care ne poate costa orice greșeală, orice lipsă de atenție. Eu cred că băieții au înțeles ce trebuie să facem ca să câștigăm, căci acesta este obiectivul nostru, să câștigăm Cupa, nimic altceva nu ne va mulțumi. Însă nu putem să ne relaxăm, chiar dacă în ultima perioadă am avut evoluții bune, acestea nu ne garantează succesul”, a declarat antrenorul Mihai Silvăşan.


Nu îi sperie publicul sibian

Tehnicianul crede că afluxul de spectatori sibieni prezenţi la meci va constitui o motivare în plus pentru formaţia sa: „Trebuie să mergem concentrați sută la sută și să dăm un baschet bun din noi pentru a câștiga! Se știe că este foarte greu să joci în sala din Sibiu, însă, în același timp, și asta o știu de când jucam, chiar dacă publicul este împotriva ta, tot te motivează și îți dă un plus de adrenalină, care te ajută. Sibiul este o echipă competitivă, au demonstrat anul acesta că pot juca un baschet de calitate, îi felicit pentru asta, însă vom merge acolo pentru a-i învinge. Eu personal îmi doresc foarte mult să câștigăm trofeul și același lucru îl doresc și băieții!”, a adăugat "Silvă".

„Va fi o finală”

Vlad Moldoveanu a revenit în forţă după o accidentare care l-a ţinut aproximativ o lună pe tuşă şi se apropie de forma sa optimă:  ”Meciul cu Sibiul va fi o finală! Începem turneul cu un meci cu echipa gazdă, o echipă în formă și eu cred că este și cea mai omogenă echipă a campionatului, joacă foarte bine împreună și asta se vede. Cred că ne avantajează regula cu doi români, este o schimbare destul de importantă în joc pentru unele echipe, însă pentru noi nu cred că este atât de mare, au fost multe meciuri în care atât eu, cât și Roli am jucat multe minute în teren, la fel și Gheorghe”, a declarat Moldoveanu. Căpitanul naţional este încrezător în potenţialul formaţiei sale: ” Sibiul se bazează pe jocul de echipă, fiecare om este important pentru ei. Hardy este cel mai spectaculos, cel mai vizibil, dar per total au cinci-șase oameni foarte periculoși. Cred că avem prima șansă, suntem cea mai bună echipă a campionatului!”


Cinci jucători la All Star Game

Vlad Moldoveanu, Filip Adamovic, Kyndall Dykes, Roland Torok şi Ousmane Barro sunt cei cinci baschetbalişti de la U-Banca Transilvania selectaţi în echipa Nordului pentru All Star Game-ul Ligii Naţionale de Baschet Masculin, care va avea loc sâmbătă, în zia următoare încheierii Final 8-ului. Echipa din Cluj dă cei mai mulţi sportivi la All Star Game din ambele selecţionate, 5, iar Moldoveanu, Adamovic şi Barro vor face din cinci-ul de bază al Nordului, potrivit voturilor centralizate. Antrenorul Mihai Silvăşan va pregăti alături de Cristian Achim selecţionata Nordului.