monitorulcj.ro Menu
Sport

Victorie la aproape 30 de puncte pentru U-BT, cu Galaţiul

U-Banca Transilvania s-a impus categoric, la aproape 30 de puncte, în faţa echipei Phoenix Galaţi, sâmbătă seară, în cea de-a 20-a etapă din Liga Naţională de Baschet Masculin.

FOto arhivă

Elevii lui Silvăşan, în rândul cărora a revenit după o accidentare Nandor Kuti, au câştigat în fiecare din cele patru sferturi: U-Banca Transilvania - Phoenix Galaţi 95-66 (17-14, 32-20, 22-14, 24-18). Totuşi la începutul meciului clujenii au fost conduşi cu 10 după care au revenit.

"Un meci care s-a dovedit, până la urmă, destul de uşor pentru noi. Am început uşor neconcentraţi şi, astfel, Galaţiul a avut 10-0. Nu putem doar intra pe teren şi toate celelalte echipe să se tragă la o parte, cu toţii vor să joace bine împotriva noastră, asta le tot spun băieţilor! Ne-am revenit, am avut intensitatea şi concentrarea necesare şi, până la urmă, mă bucur că am putut să rulez tot lotul, să bag şi jucătorii care au revenit după accidentare, mă refer la Kuti Nandor, care şi-a făcut treaba foarte bine. Pe Kariniauskas pentru asta l-am adus, să organizeze jocul, să creeze pentru ceilalţi, e un jucător care, cred eu, ne va ajuta, este înalt şi îl putem folosi pe toate posturile de afara semicercului, se poate apăra foarte bine la toţi adversarii până la poziţia 3”, a declarat Silvăşan.


Remarcaţii formaţiei din Cluj au fost baschetbaliştii Kyndall Dykes 15 puncte, Vlad Moldoveanu 12, Rašić, Gheorghe şi Toth câte 11. Nou-venitul Kariniauskas a rueşit şi el 9 puncte, fiind la al doilea meci pentru echipa clujeană. 

U-BT rămâne lider în Liga Naţională cu 34 de puncte, cu 3 mai multe decât Steaua Bucureşti şi BC Timişoara, echipele de pe locurile 2 şi 3.