monitorulcj.ro Menu
Sport

Unde joacă astăzi CFR-iştii „de altădată”

Fundaşul Ivo Pinto, care a evoluat cu CFR în Champions League, joacă acum la Norwich City în liga a 2-a engleză. FOTO Facebook

Unii din jucătorii străini care au făcut furori în urmă cu câţiva ani la CFR Cluj, pe când formaţia din Gruia a câştigat trei titluri de campioană şi a evoluat în Liga Campionilor, joacă astăzi în primele divizii sud-americane, în timp ce alţii îşi găsesc locul în divizii secunde ori în campionate din eşalonul doi european.

CFR-ul este una din formaţiile din România care au utilizat cei mai mulţi jucători străini în ultimii zece ani în Liga 1, iar gsp.ro face o retrospectivă a echipelor unde evoluează astăzi câţiva dintre cei mai cunoscuţi foşti „feroviari”.

Ivorianul Lacina Traoré (26 de ani), transferat în anul 2011 de CFR la Kuban Krasnodar, antrenată pe atunci de Dan Petrescu, joacă de anul trecut pentru CSKA Moscova, fiind împrumutat de AS Monaco. Fotbalistul a mai trecut pe la Anji Makhachkala, în Rusia şi la Everton, tot ca împrumut de la Monaco.


Juan Emmanuel Culio (33 de ani), „eroul de pe Olimpico”, evoluează din acest sezon la RCD Mallorca în Liga a 2-a din Spania. El a plecat în 2011 la Galatasaray, pentru 2 milioane de euro, după care a evoluat pentru Orduspor, Mersin, Deportivo la Coruna, Al Wasl, Las Palmas şi Real Zaragoza, mai notează sursa amintită.

Cel mai galonat jucător de câmp care a ajuns în Gruia este Álvaro Pereira (31 de ani), uruguayanul cumpărat în 2008 cu 2.5 milioane de euro de CFR Cluj, după care a fost vândut, 3 sezoane mai târziu, cu 6.5 milioane de euro la FC Porto, de unde evoluţiile foarte bune i-au adus un transfer la Inter. Sud-americanul a jucat la două Mondiale cu naţionala ţării sale, în 2010 şi 2014, ajungând până în semifinale la primul dintre ele şi marcând un gol în faza grupelor. În acest moment este jucătorul echipei Estudiantes de la Plata, din Argentina, împrumutat la Cerro Porteno, până la finalul sezonului.


Unde joacă acum câteva din vedetele de altădată din Gruia:

Dubarbier (30 de ani, a evoluat la CFR Cluj între 2008-2010) - Estudiantes de la Plata, Argentina.


Modou Sougou (32 de ani, 2011-2013) – Sheffield Wednesday, Liga a 2-a engleză

António Alberto Bastos Pimparel "Beto" (34 de ani, 2011-2012) – Sporting Lisabona, Portugalia. A câştigat de două ori Europa League cu FC Sevilla.


Ricardo Manuel Ferreira Sousa "Cadu" (35 de ani, 2006-2014) Leixoes, Liga a 2-a portugheză. Fostul căpăitan al CFR-ului a pus umărul decisiv la toate cele trei titluri de campioană ale echipei.

Anthony da Silva "Tony" (2007-2010) S-a retras în sezonul 2014/2015, de la Penafiel, liga secundă portugheză.


Cristian Fabbiani (33 de ani, 2007-2010, fiind împrumutat începând cu 2008) - CSD Merlo, Argentina. Cel mai scump transfer al CFR-ului, a aducerea sa în Gruia a costat circa 3 milioane de euro.

Sixto Peralta (37 de ani, 2008-2012) - retras de la Universidad de Concepción, pentru care a jucat între 2013-2015.

Ivo Pinto (26 de ani, 2012-2013) - Norwich City, Liga a 2-a din Anglia.

Mário Felgueiras (30 de ani, 2012-2015) - Paços Ferreira, Portugalia. 

Bakary Saré (26 de ani, 2011-2014) – Moreirense, Portugalia.

Luís Alberto (33 de ani, 2012-2013) – C.D. Aves, liga a 2-a portugheză. „Eroul de pe Old Trafford”, marctorul golului care a adus victoria CFR-ului la Manchester United în 2012 în Champions League.

Etichete: cadu cfr cluj