monitorulcj.ro Menu
Sport

Robert Glinţă înoată la Mondialele de seniori

Înotătorul Universităţii Cluj, Robert Glinţă, face parte din lotul de 3 sportivi al României care va participa între 4-12 decembrie la Windsor, Canada, la Campionatele Mondiale de Înot Seniori în bazin scurt (25 metri).

Foto arhivă u-cluj.ro

Robert Glință va concura în cadrul probelor de 50, 100 și 200 m spate. Alături de el vor mai reprezenta România sportivii Norbert Trandafir și Bogdan Scarlat, antrenor coordonator urmând să fie Adrian Gherghel.

Înotătorul Robert Glință (19 ani) a stabilit la începutul lunii noiembrie un nou record național în proba de 200 m spate, cu timpul de 1 min 52 sec 28/100, la competiția internațională The North See Swim Meet, în Norvegia, după ce anterior tot el a stabilit recordul naţional la etapă din Cupa Mondială, de la Tokyo. În vară Robert Glinţă a participat şi la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, clasându-se pe ultimul loc în finala de 100 metri spate, obiectivul său iniţial fiind calificarea într-o semifinală.