monitorulcj.ro Menu
Sport

Victorie la scor pentru U-BT în Cipru, la debutul în Basketball Champions League

U-Banca Transilvania a câştigat clar, 78-50, meciul disputat marţi seară în Cipru cu Petrolina AEK Larnaca, în turul întâi preliminar al Basketball Champions League. Returul se joacă joi de la ora 19 la Sala Polivalentă din Cluj.

FOTO u-bt.ro

Meciul a fost mai echilibrat în prima parte, 8-19 în primul sfert şi 17-18 în al doilea, în favoarea clujenilor, după care baschetbaliştii antrenaţi de Mihai Silvăşan s-au distanţat, 12-20 în sferzul trei şi 13-21 în ultimul sfert. Scor final Petrolina AEK - U-Banca Transilvania 50-78 (8-19, 17-18, 12-20, 13-21), menționează site-ul oficial al U-Banca Transilvania.

Moldoveanu şi Barro, double-double

Marcatorii pentru clujeni au fost Moldoveanu 16, 11 recuperări (double-double), 3 pase decisive, Pustozvonov 13 4 r, Barro 12, 12 r (double-double), 3 p.d,, Rasic 12, 3 r, 7 p.d., Dykes 9, Adamovic, Torok, câte 7, Torok 2.


De la ciprioți, singurii baschetbaliști cu peste zece puncte marcate au fost Brezec (11 p., 10 rec.) și Harris (14 p.)

„Ne respectăm adversarul”

”În primul rând, vreau să îmi felicit echipa pentru jocul de astăzi, au arătat caracter puternic și au arătat plăcerea de a juca împreună. Am mișcat foarte bine mingea și ne-am folosit armele, jocul pe tranziție și shooterii, le-am folosit foarte bine. Sunt foarte mulțumit de acest joc, de apărarea noastră și de băieții mei, însă peste două zile avem un alt meci, pe care îl tratăm cu toată seriozitatea, ne respectăm adversarul”, a declarat Silvăşan.


„Am pierdut multe mingi”

”A fost un meci bun, însă în prima jumătate am avut prea multe mingi pierdute, cred că aproape 15, nu a fost un baschet foarte reușit pentru niciuna dintre echipe, însă am reușit să ne impunem ritmul și să facem ceea ce am stabilit înaintea jocului. Am stat concentrați toate cele 40 de minute și ne-am făcut un avantaj bun acum, la jumătatea seriei. Vom trata foarte serios meciul retur, vor veni la Cluj să arate că în această seară a fost o greșeală, vor dori să ne învingă. Însă același lucru îl vrem și noi, să câștigăm și pe teren propriu”.

Returul se va disputa joi, 29 septembrie, de la ora 19, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.