monitorulcj.ro Menu
Sport

Portughezii CFR-ului, în extaz după Euro: „Am simţit că vom câştiga!”

„Legiunea” portugheză a CFR-ului, alcătuită în prezent din patru fotbalişti, a trăit la maximum finala Euro 2016 încununată cu victoria Portugaliei în faţa Franţei. „Am simţit că vom câştiga”, spune căpitanul Mario Camora.

De la stânga la dreapta: Filipe Nascimento, Mario Camora, Bruno Guimares, Tiago Lopes. Foto: Ovidiu Cornea

Cei patru fotbalişti care alcătuiesc în prezent „legiunea portugheză” a echipei de fotbal CFR Cluj, Mario Camora, Tiago Lopes, Filipe Nascimento şi Bruno Guimares, exultă de bucurie după ce ţara lor a câştigat în premieră Campionatul European de Fotbal, după ce a învins duminică Franţa cu 1-0. „Suntem foarte fericiţi, toată lumea în Portugalia este fericită”, au declarat luni cei patru, care pregătesc alături de coechipieri Supercupa României.

Portughezii CFR-ului au urmărit finala Euro 2016 împreună, la o terasă din centrul Clujului, alături de alţi coechipieri, iar fluierul final i-a găsit intonând imnul Portugaliei: „Sunt 200% portughez, chiar dacă mă aflu în România şi mă simt foarte bine”, a declarat Tiago Lopes. „Mi se pare extraordinar că antrenorul Fernando Santos a declarat la început că se vor întoarce acasă pe 11 iulie, cu Cupa, şi asta au făcut. A avut o încredere uriaşă”, a adăugat el.


Meciul dintre Franţa şi Portugalia le-a dat însă emoţii lui Camora&Co, începând de la accidentarea lui Cristiano Ronaldo, din minutul 27. „Când Franţa a avut acea bară în finalul celor 90 de minute, am ştiut că dacă nu a intrat, noi vom câştiga”, a punctat căpitanul CFR-ului, Mario Camora. Amintim, Portugalia a învins cu 1-0 Franţa, duminică seară, în finala Euro 2016, după un gol reuşit în a doua repriză a prelungirilor de către Eder. Portughezii, care au pierdut în 2004 finala Euro în faţa Greciei, au câştigat în premieră un turneu final.

Pregătesc Supercupa

Portughezii de la Cluj savurează încă victoria co-naţionalilor lor, însă pregătesc în acelaşi timp Supercupa României cu Astra Giurgiu, programată sâmbătă de la 21.45 pe Cluj Arena. În caz că vor reuşi victoria „feroviarii” vor aşeza al zecelea trofeu în vistieria clubului.


Specializaţi în portughezi

Grupul jucătorilor portughezi de la CFR Cluj este alcătuit astăzi din doar patru fotbalişti însă în trecut „legiunea” de jucători ai „feroviarilor” din această ţară a fost mult mai numeroasă. Clubul clujean a fost primul care a transfert jucători din Portugalia, în 2006, nu mai puţin de opt fotbalişti evoluând pentru clujeni în sezonul 2006-2007. Chiar dacă ulterior s-au specializat şi în transferul fotbaliştilor sud-americani, co-naţionalii lui Cristiano Ronaldo şi-au croit în permanenţă drum spre clubul din Gruia. Antonio Semedo, Tony da Silva, Cadu, Dani, Ivo Pinto, Felgueiras rămân nume de referinţă în istoricul clubului din Gruia. Deşi peste 30 de portughezi au evoluat de-a lungul timpului pentru CFR, doar doi dintre ei, Ivo Pinto şi Mario Felgueiras, au intrat realmente în vizorul naţionalei de seniori Portugaliei.

Articol scris de Ovidiu CORNEA