Sport
Anghel Iordănescu despre meciul România-Spania: “Am făcut o partidă bună. Mulțumesc publicului din Cluj pentru susținere”
Selecționerul naționalei, Anghel Iordănescu consideră că meciul cu Spania a fost unul bun, deși s-a încheiat cu scor egal.
“Consider că am făcut o partidă bună, am avut multe momente bune. Pentru noi a fost un test extrem de util și prin prisma adversarului. M-am bucurat că au jucat cu inteligență și au fost momenter când am ajuns la poartă, așa cum am pregătit meciul”, a declarant Iordănescu.
Antrenorul naționalei a mulțumit publicului. “Mulțumesc publicului din Cluj pentru susținerea pe care ne-a acordat-o”, a precizat Iordănescu.
Referitor la faptul că jucătorii nu au reușit să marcheze nici un gol, Iordănescu a spus că “încă avem foarte multe lucruri pe care nu le putem rezolva decât în timp. Sunt jucători care pot aspira să urce în avionul de Franța așa că lista rămâne în continuare deschisă”, a declarat Iordănescu.
Antrenorul naționalei a subliniat că una din precocupările sale este aceea de a finaliza meciurile cu goluri. “Este o preocupare a noastră, avem prea puține zile ca să pregătim jocurile. Această săptămână ne-a dat posibilitatea să discutăm mai mult cu jucătorii, să creăm trasee speciale, dar până la urmă valoarea jucătorilor este cea care decide”, a spus Anghel Iordănescu.
Echipa nu a mai pierdut nici un joc de un an și jumătate. Să o ținem tot așa.