monitorulcj.ro Menu
Sport

Gest nobil pentru Robi făcut de baschetbalistele „U” Cluj înainte de meciul cu Satu Mare

Baschetbalistele Universității Cluj vor juca vineri, 15 ianuarie, pe terenul formației CSM Satu Mare, într-un meci din cadrul etapei a XIX-a a Ligii Naționale.

Clujencele abordează această confruntare de pe poziția a cincea, cu un total de 24 de puncte, 8 victorii și 8 înfrângeri, în vreme ce gazdele sunt pe ultimul loc al clasamentului, având doar 17 puncte după 17 meciuri jucate.

Înaintea acestei confruntări, echipa noastră are o medie de 65.5 puncte marcate pe meci, Ines Ajanovic fiind cea mai prolifică marcatoare a noastră, cu o medie de 13.7 puncte și 6.4 recuperări. De partea cealaltă, echipa din Satu Mare are cea mai mică medie de puncte marcate în acest sezon, 40.4, Bianca Voica, cu 10.3 puncte pe meci, fiind cea mai bună marcatoare a gazdelor de vineri.


Meciul de baschet feminin dintre CSM Satu Mare și Universitatea Cluj se va juca vineri, de la ora 17:00, în sala Liceului cu Program Sportiv din Satu Mare.

În partida tur, disputată în data de 4 noiembrie, clujencele s-au impus cu scorul de 90-64, la capătul unei confruntări în care antrenorul Dragan Petricevic a rulat întreg lotul avut la dispoziție.


Înainte de acest meci, joi, fetele antrenate de Dragan Petricevic au donat suma de 1.000 de ron lui Robert Lukaci, tânărul care zi de zi împinge prin oraş o gheretă enormă din tablă, încărcată cu produse auto, în special odorizante pentru mașini și care își dorește un cărucior nou.

Clasamentul Ligii Naționale de Baschet Feminin:
1. ACS Sepsi SIC 32 puncte
2. Olimpia CSU Brașov 30 p.
3. CS Universitatea Alba Iulia 28 p.
4. Univ Goldiș ICIM Arad 27 p.
5. Universitatea Cluj-Napoca 24 p.
6. CS Municipal Târgoviște 24 p.
7. CS Phoenix Galați 24 p.
8. BCM Danzio Timișoara 22 p.
9. CSBT Alexandria 21 p.
10. CS Rapid București 18 p.
11. CS Municipal Satu Mare 17 p.