monitorulcj.ro Menu
Sport

Spania, Serbia, Lituania, Grecia și Italia sunt dorințele președintelui FRB pentru meciurile de la Cluj

România a revenit în elita baschetului european după 30 de ani. Naţionala antrenată de Marcel Ţenter este calificată direct la Eurobasket 2017 din postura de gazdă şi va juca cel puţin trei meciuri la turneul final, în faza grupelor, la Cluj-Napoca.

Oficialii Federaţiei Române de Baschet îşi doresc adversari puternici pentru tricolori. „Sigur vom avea o reprezentantă din prima urnă valorică, ce poate fi Spania, Serbia, Lituania, Grecia, Italia... Vrem cele mai puternice naționale la Cluj-Napoca, pentru că vrem să vedem un baschet de calitate”, a spus Horia Păun, preşedintele Federaţiei Române de Baschet, pentru digisport.

Adrian Voinescu, director Evenimente FRB, a declarat, la rândul său, că și-ar dori să vină la Cluj naționala Lituaniei pentru că are foarte mulți fani și ar umple sala care va avea capacitatea de 10.007 de locuri. „Aș vrea Lituania din două motive. Pentru că este finalista CE, deci baschet de calitate, și o școală de baschet absolut uimitoare, și doi, din ce am văzut la Lille, și la ce am văzut în Franța, la Eurobasket 2015, au o grămadă de fani, deci vor umple sala”, a afirmat Voinescu.


Prezenţa în echipa care a susţinut candidatura României a lui Ghiţă Mureşan, singurul baschetbalist român care a jucat în NBA, a fost decisivă, susține Horia Păun. „Faptul că era fiul orașului ne-a ajutat foarte mult să putem lega... Singurul jucător român ce a activat în NBA era din Cluj și cerea suportul membrilor Boardului să ne întoarcem la Cluj cu o competiție mare”, a spus Horia Păun.

Naţionala României a participat la 17 ediţii ale Campionatului European, ultima oară în 1987.