monitorulcj.ro Menu
Sport

Olimpia Cluj termină anul cu o victorie și o înfrângere în Cupa României

Deși privite ca două meciuri cu rezultat de înainte stabilit, meciurile din optimile Cupei României la fotbal feminin au fost destul de echilibrate, chiar dacă la derbiul clujean tabela nu arată acest lucru.

Venite după victoria 3-0 în fața formației Sporting Lugas, Olimpic Star Cluj, o cea mai nouă echipă din fotbalul feminin clujean, a reușit un meci frumos în fața campioanei României, Olimpia Cluj. La centru cu arbitrul Dragoș Lunca, ajutat de Ionuț Cîmpean și Marius Bălan, partida dintre cele două formații, prima întâlnire față în față a celor două echipe, a fost un deliciu pentru suporterii prezenți la acest meci. Așa cum era de așteptat părarea mult mai slabă a fetelor de la Olimpic Star nu a reușit să facă față jucătoarelor de Olimpia Cluj, cele din urmă reușind să marcheze de nu mai puțin de 11 ori până la finalul meciului.

Acest meci a însemnat și o premieră pentru patru jucătoare de Olimpia Cluj, trei dintre ele, Motioc, Chis și Mureșan fiind la prima prestație pe terenul de fotbal, iar Carmen Cioban a înscris primul gol la echipă.
Al doilea meci al zilei de ieri a reprezentat duelul dintre echipa secundă a Olimpiei Cluj care a întâlnit, pe teren propriu, vicecampioana României, ASA Târgu Mureș.


Oaspetele au venit cu mult elan, dar și cu multă ură, în timpul meciului unele jucătoare de la Târgu Mureș amenințând jucătoarele clujence.

Primul gol marcat a fost jucătoarelor oaspete care au reușit să o învingă pe Lavinia Boandă, portarul echipei clujene, cu un șut puternic de la peste 20 de metri. Nivelul mureșencelor s-a simțit puternic în prima parte a meciului atunci când au reușit să marcheze foarte repede și al doilea gol. Odată cu acest gol al echipei oaspete meciul părea să fie unul destul de ușor pentru echipa oaspete, asta până la faultul dur asupra jucătoarei clujence Laura Desmerean care a trebuit să părărească suprafața de joc.


Deși mai tinere, mai mici și mai firave, jucătoarele de la Olimpia 2 nu s-au lăsat dominate de mureșence, ajutate în atac de cea mai bună marcatoare, Loredana Popa, clujencele au reușit să marcheze de două ori până la pauză, asta deși antrenorul Marius Feșnic a trebuit să reașeze jucătoarele în teren după schimbarea fundașei cu o atacantă.

În repriza secundă jucătoarele echipei gazde au venit mult mai motivate de la vestiare și au reușit mult mai bine să le țină în șah pe târgumureșence. Unicul gol al reprizei a fost totuși marcat de jucătoarele echipei oaspete cu un șut aproape similar cu primul gol al partidei.


De partea cealaltă, Olimpia 2 a avut o ocazie uriașă de a înscrie în ultimele zece minute de joc, asta dacă chiar atacanta ehipei clujene nu făcea o gafă uriașă, să se întoarcă cu spatele la poartă după o pasă care a trecut pe lângă ea dar a ajuns la jucătoarea de pe flanc care nu a mai avut cui pasa pentru a înscrie.

Meciul s-a încheiat cu scorul de 2-3 (2-2) și echipa ASA Târgu Mureș merge mai departe în etapa a 4-a a Cupei României unde va putea întâlni chiar rivala din fiecare an, Olimpia Cluj.


Olimpic Star Cluj - Olimpia Cluj 0-11 (0-5) - Baza Sportivă „Ardealul”
Olimpic Star: Kadar, Bercheșan, Deac, Filimon, Hoca, Nițișoara (11' Szabo (58' Petricas), Feleudean, Băiaș (51' Filip), Mureșan, Chiș, Gyurka
Olimpia: Ganea, Zahan (46' Mureșan), Corduneanu, Bortan, Giurgiu, Rus, Vătafu, Voicu (65' Chiș), Bâtea (72' Rusu), Lunca, Motioc (56 Ciobanu)
Au marcat: Vătafu (8', 13', 75'), Lunca (18', 87'), Giurgiu (36', 48'), Bâtea (44', 70'), Ganea (49'), Cioban (78')

Olimpia 2 Cluj - ASA Târgu Mureș 2-3 (2-2) - Baza Sportivă „Ardealul”
Olimpia 2 Cluj: Boanda, Nagy, Desmerean (21' Negrea), Meluța, David, Havriștiuc, Grecu, Carp, Popa, Indrei, Ciolacu
ASA Târgu Mureș: Părăluță, Barabași, Jahn (87' Szeles), Roca, Kopacsi,  (85' Tamaș), Sandu, Gorea, Goder, A. Boroș, M. Boroș (62' Sarosi), Deneș (71' Meleacă)
Au marcat: Popa (29), Carp (34) - M. Boroș (3), Barabași (25), Kopacsi (48)


Rezultatele meciurilor din faza a 3-a a Cupei României:
Real 2 Craiova - Clubul Sportiv Real Craiova 2-15
CSM Pașcani - Navobi Iași 0-22
SN Constanța - Asociația „Fotbal Club Fair-Play” 0-6
Olimpic Star Cluj - Olimpia Cluj 0-11
CSS Târgovişte - Vasas Femina Odorhei 2-0
Olimpia 2 Cluj - ASA 2013 Târgu Mureș 2-3
Armonia Dolhești - Heniu Prundu Bargaului 1-0
CFR 1933 Timișoara - Independența Baia Mare (se va disputa pe 12 decembrie)