monitorulcj.ro Menu
Sport

Baschetbalistele „U” s-au impus pe teren propriu dar tremură pentru meciul din deplasare la Alba

Universitatea Cluj a câștigat, cu scorul de 63-62, meciul jucat împotriva celor de la CS Universitatea Alba Iulia, în prima manșă a sferturilor de finală ale Cupei României la baschet feminin.

Partida dintre cele două echipe s-a jucat, ieri, în Sala Sporturilor “Horia Demian”, iar în tribune au fost prezenți aproximativ 300 de spectatori care și-au încurajat favoritele pe toată durata confruntării.

Meciul a fost unul echilibrat și, totodată, tensionat. Primul sfert s-a încheiat la egalitate, 16-16, apoi formația oaspete a preluat inițiativa și a reușit să câștige următoarele două sferturi, 17-11 și 16-12, ceea ce dus ca la începutul ultimei perioade de joc tabela să indice 49-39 în favoarea echipei din Alba Iulia.


Fetele pregătite de Dragan Petricevic n-au renunțat la luptă ci, atunci când poate puțini mai credeau, au revenit în joc și au dominat finalul de meci. În ultimul sfert, clujencele au strălucit atât în ofesinvă, reușid 24 de puncte, cât și în defensivă, primind doar 11 puncte.

La finalul timpului regulamentar de joc, Ines Ajanovic, cu 18 puncte, 9 recuperări și o pasă decisivă, a fost cea mai bună marcatoare din echipa noastră. Ajanovic a fost urmată de Veshaundra Young, autoare a 17 puncte, 9 recuperări și o pasă decisivă.


Partida decisivă pentru calificarea în semifinalele Cupei României va avea loc marți, 15 decembrie, în Sala Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.