monitorulcj.ro Menu
Sport

Handbalistele de la „U” Cluj au fost învinse de campioana României, CSM București, scor 20-27

Echipa antrenată de Carmen Amariei a pierdut meciul disputat în fața campioanei României, CSM București, liderul în acest al clasamentului Ligii Naționale, cu scorul de 20-27 (12-14).

„Studentele” au avut o sarcină deosebit de grea în fața uneia dintre cele mai bune echipe din acest moment din țară în partida disputată, marți, pe teren propriu.

Primul gol a fost marcat de către gazde dar clujencele au început puternic și pe baza unei apărări foarte solide au reușit mai multe recuperări suprinzătoare și să marcheze de mai multe ori în poarta bucureștencelor.


După primele minute de joc clujencele conduceau cu o diferență de 2-3 goluri până în minutul 21 când oasptele au pătruns mai în forță în apărarea universitarelor reușind să egaleze. Finalul de primă repriză le-a aparținut elevelor anytrenate de Kim Rasmussen, care s-au retras la vestiare cu un avantaj de două goluri.

În repriza secundă handbalistele de la CSM București au „apăsat pedala de accelerație”, încă din primele minute distanțându-se simțitor, pe tabela de marcaj, de echipa gazda.


Pe fondul jucătoarelor accidentate, Carmen Amariei a mizat, mai ales în partea a doua a reprizei secunde, pe cele mai tinere și noi jucătoare din lotul clujean.

Finalul meciului a fost al clujencelor care pe ultimele secunde au obținut o lovitură de 7 metri, transformată de Andreea Tetean, cea care a închis și scorul la 20-27.


Marcatoare:
Universitatea Cluj: Laslo 5, Ivan 3, Chintoan 3, Paraschiv 2, Tetean 2, Popa 2, Severin 1, Vălean 1, Dindiligan 1.

CSM București: Gullden 5, Fisker 5, Rodrigues 4, Vărzaru 3, Băzăliu 3, Vetkova 3, Brădean 2, Curea 2.