monitorulcj.ro Menu
Sport

FC Ardealul și FC Universitatea se întrec pe Arena locală în derby-ul Clujului

Echipele aflate pe primele două locuri din clasamentul Ligii Elitelor U19, FC Ardealul și FC Universitatea Cluj, se vor întrece duminică pe Cluj Arena într-un meci de istorie care face parte din etapa a 9-a.

Cluj Arena, al cărui director este Radu Rațiu, a acceptat în urmă cu două săptămâni invitația unor jurnaliști clujeni de a disputa acest derby dintre două echipe importante ale Clujului pe stadionul central din municipiu.

La conferința de presă care a prefațat acest derby au luat parte Alexandru Moldovan, preşedintele clubului Ardealul, Călin Sălăgean, şeful centrului de copii şi juniori de la Universitatea Cluj și Radu Rațiu, directorul Cluj Arena.
Președintele Cluj Arena a declarat că instituția pe care o conduce va trata acest eveniment ca un meci de Liga 1, fotografiile și numele jucătorilor fiind afișați pe ecranele stadionului pentru ca aceștia să fie cunoscuți de suporteri. „Sunt chiar bucuros că putem organiza acest meci din Liga Elitelor. Cred că este un lucru frumos. Probabil că din jucătorii care vor fi pe teren duminică, unii vor ajunge la echipa naţională peste câţiva ani. Totul va fi organizat ca la un meci de Liga I. Vom afişa numele şi fotografiile jucătorilor pe tabele, ca să îi cunoscă lumea. Vor funcţiona turnicheţii, iar preţul biletelor va fi ca la meciurile Universităţii, 10 lei, respectiv 5 pentru elevi şi studenţi”, a declarat Radu Raţiu.


Printre cei la care trebuie să fim atenți se numără Potcoavă, Băghiceanu, Pituleanu, Roşca, Prejmerescu, Drăghici, Janos, Haţeganu, Dulca, Manu, Moruţan, potrivit celor doi oficiali ai cluburilor.

Federaţia Română de Fotbal a lansat în această vară Liga Elitelor sub forma a două competiţii destinate echipelor de club cu jucători sub 19 ani şi sub 17 ani.


În noul campionat Liga Elitelor evoluează 24 de echipe la U19 şi 26 de echipe la U17, împărţite în două regiuni, vest şi est. După 11 etape, primele două echipe clasate în fiecare regiune se califică în turneul final de la Mogoşoaia. Din fiecare regiune retrogradează câte două echipe şi promovează alte două.

Competiţia Cupa Elitelor funcţionează ca un sistem eliminatoriu de 16 echipe, primele opt clasate în fiecare regiune, şi se va desfăşura la finalul sezonului, după încheierea campionatului.


Meciul de duminică va fi condus la centru de arbitrul Chioran Marius Nechita, și asistat de Lucaciu Doru Claudiu și Antal Csaba. Arbitru de rezervă va fi Lunca Dragoș Nicolae, toți arbitrii find clujeni. Partida va începe de la ora 12:00.

Clasamentul Liga Elitelor U19, Seria Vest
1. FC Universitatea Cluj SA 22
2. ACS FC Ardealul Cluj 21
3. ACS Poli Timișoara 16
4. FC Viitorul Mihai Georgescu 12
5. CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 12
6. SC CS U Craiova SA 11
7. CS Gaz Metan Mediaş 11
8. LPS Bihor 9
9. ACS UTA Bătrâna Doamnă 8
10. SC FC Braşov SA 7
11. CSFC Olimpia 2010 Satu Mare 4
12. LPS Banatul Timişoara 1