Sport
Selecționerul Mirel Albon a stabilit lotul pentru meciurile cu Ucraina și Albania
Reprezentativa feminină a României se pregătește, la Centrul de Fotbal Mogoșoaia, pentru „dubla” cu Ucraina și Albania din preliminariile EURO 2017.
Douăsprezece jucătoare de la Olimpia UT Cluj-Napoca au fost convocate la Echipa Națională de senioare.
Programat pentru a disputa prima partidă, joi, 22 octombrie, de la ora 19:00, la Lvov, „tricolorele” vor juca împotriva Ucrainei, iar pe 27 octombrie, de la ora 16:00, la Mogoșoaia, ele vor întâlni selecționata Albaniei.
Până acum, în grupa a 3-a de calificare la EURO 2017, ce va fi găzduit de Olanda, s-a disputat un singur joc: Franța - România 3-0, pe 22 septembrie, la Le Mans. Grupa este formată din Franța, România, Albania, Grecia și Ucraina.
Câștigătoarele celor opt grupe preliminare și cele mai bune 6 echipe de pe locurile secunde se vor califica la turneul final din Olanda. Celelalte două echipe de pe locurile secunde vor disputa un play-off, în octombrie 2016, pentru ultimul loc de la EURO.
Lotul convocat de selecționerul Mirel Albon pentru meciurile cu Ucraina și Albania este următorul:
Portari: Andreea Părăluță (ASA Tg. Mureș), Mirela Ganea (Olimpia Cluj), Roxana Oprea (St. Polten)
Fundași: Corina Olar, Andreea Corduneanu, Adina Giurgiu (toate Olimpia Cluj), Maria Ficzay (Medyk Konin), Florentina Olar (Fortuna Hjorring), Olivia Oprea (Levante), Brigitta Goder, Kinga Barabasi (ambele ASA Tg. Mureș)
Mijlocași: Lidia Havriștiuc, Ioana Bortan, Ștefania Vătafu, Andreea Voicu, Teodora Meluță, Mara Bâtea (toate Olimpia Cluj), Ana Maria Gorea, Alicia Roca (ambele ASA Tg. Mureș), Rahela Gangal (Navobi Iași)
Atacanți: Mihaela Ciolacu, Alexandra Lunca, Beatrice Tărășilă (toate Olimpia Cluj)
Partidele „tricolorelor”:
Grecia - România (27 noiembrie 2015)
România - Franța (8 aprilie 2016)
Albania - România (2 iunie 2016)
România - Ucraina (15 septembrie 2016)
România - Grecia (20 septembrie 2016)