monitorulcj.ro Menu
Sport

Piloții clujeni au terminat Raliul Moldovei pe locul 4

Marco Tempestini a terminat pe locul 4 la general, Simone Tempestini a acumulat informații utile pentru Raliul Poloniei, iar Florin Tincescu a abandonat în Ypres Rally din Belgia.

Implicată în lupta din două campionate, echipajele clujene de raliuri nu a avut cel mai bun weekend din acest sezon, dar își păstrează poziția de lideră în clasamentul pe echipe din Campionatul Național de Raliuri.

Marco Tempestini și Toni Avram au terminat Raliul Moldovei Moinești, etapa a patra a sezonului 2015, la un pas de podium. „Sper ca tot ghinionul nostru să se fi terminat în prima jumătate a sezonului. Nu suntem mulțumiți cu locul patru de aici, dar mergem mai departe și ne vom pregăti pentru partea a doua a campionatului”, a spus Marco Tempestini.


Chiar dacă și ei au avut mici probleme, Vlad Cosma și Diana Hațegan au avut o evoluție excelentă și și-au atins toate obiectivele: victoria la Cupa Suzuki, dar și la clasa 9. „Aveam un avans confortabil după prima zi, dar știam că ne mai așteaptă o zi lungă. Am avut și noi mici probleme pe care le-am rezolvat însă cu ajutorul echipei tehnice și astfel am obținut o victorie foarte importantă pentru noi și pentru echipă”, a spus Vlad Cosma.

Nici pentru juniorii Napoca Rally Academy weekendul nu a fost unul foarte bun. După abandonul din prima zi, Simone Tempestini a continuat Raliul Moldovei Moinești ca parte a pregătirii pentru Raliul Poloniei din Junior WRC și a reușit timpi excelenți la general cu o mașină cu tracțiune pe două roți. Chiar dacă a avut unele probleme mecanice, Raliul Moldovei Moinești a fost un test util pentru etapa din weekendul viitor în Junior WRC.


Pentru Florin Tincescu și Sergiu Itu, echipajul Junior NRA prezent la Ypres Rally în Campionatul European, weekendul s-a terminat cu un abandon. „Din păcate nu am reușit să adunăm puncte așa cum ne-am propus. Este un abandon care ne motivează însă și mai mult și vom continua să ne pregătim pentru etapele următoare din Junior ERC”, a spus Florin Tincescu.

Luna iulie este una plină pentru echipajele Napoca Rally Academy care vor concura în toate cele trei campionate de raliuri în care sunt implicate: Campionatul Mondial de Raliuri, Campionatul European de Raliuri și, desigur, Campionatul Național. Simone Tempestini va lua startul în Raliul Poloniei în Junior WRC (5 – 7 iulie), Florin Tincescu în Raliul Estoniei în Junior ERC (17 – 19 iulie) și, desigur, Transilvania Rally (18 – 19 iulie), etapa a cincea din Campionatul Național de Raliuri, unde Napoca Rally Academy este implicată și în organizare.

Etichete: raliu