monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR recuperează încă trei puncte după șocul lui Trică

Gregory Tade, CFR Cluj, marcatorului golului in meciul cu Otelul Galati, etapa XXV a Ligii 1

Echipa antrenată de Francisc Dican a reușit a doua victorie de la șocul suferit după plecarea lui Eugen Trică, aceasta fiind și a doua victorie din 2015.

Meciul dintre echipele CFR Cluj și Oțelul Galați, două foste campioane a României care se zbat acum pe ultimele locuri din clasament, a fost unul fără prea mult spectacol și public. Golul înscris, în minutul 57, de golgheterul gazdelor, Gregory Tade, de la 11 metri printr-un șut direct în plasă, fiind singurul cu noroc dintre cele nouă încercări ale echipei.

Cu această victorie CFR Cluj mai recuperează din punctele pierdute după penalizarea acordată de FRF, ajungând la 18 puncte, la doar un punct distanță de Ceahlăul Piatra Neamț și nouă puncte față de Concordia Chiajna, ultima echipă situată în afara zonei roșii.


Fostul antrenor secund al echipei din Gruia, Francisc Dican, a declarat, după meci, că în acest moment a fost confirmat ca antrenor principal la echipă și că va fi ajutat de Ciorceri în acest scop. Totodată, el a felicitat echipa pentru reușitele din ultimele meciuri. „După o repriză mai puţin reuşită, în partea a doua am reuşit să ne apropiem de ceea ce ne dorim. Referitor la situaţia mea, mă ocup de echipă în acest moment. Înseamnă că sunt antrenor principal. Mă ajută şi domnul Ciorceri pentru că are licenţa PRO. Sunt aici pentru echipă şi încerc să-mi fac datoria. Când ai rezultate totul este în regulă în fotbal, iar când nu le mai ai totul se schimbă. Mai sunt nouă jocuri, adică 27 de puncte puse în joc, iar la final vom trage linie. Cred că CFR ar merita să fie pe locul 5 cu 42 de puncte, dacă nu ar fi această problemă a pierderii celor 24 de puncte”, a declarat Francisc Dican.

Vineri, de la ora 20:00, CFR Cluj va întâlni, în deplasare, rivala locală, Universitatea Cluj, într-un meci care va conta pentru etapa a XXVI-a a Ligii1.


Echipele de start
CFR Cluj: Mincă - Jakolis, Larie, Carp, Camora - Lopes (Chanturia '71), Veres (Petrucci '80), Muniru, Păun - Dore (Negruţ '90+2), Tade. Antrenor: Francisc Dican
Oţelul Galaţi: Abraham - Murgoci, Miron (Mişelăricu '78), Cucu (Tătar '73), Popescu - Tavares, Sissoko - Iorga (Grădinaru '75), Cernat, Hamroun - Tudorie. Antrenor: Florin Marin
Arbitri: George Rădulescu - Bogdan Gheorghe, Adrian Mărginean - Marius Omuţ
Observatori: Nicolae Grigorescu, Cătălin Cursaru