monitorulcj.ro Menu
Sport

Pădurea Făget, gazda a două competiții sportive

Sursă foto: www.liberinmiscare.ro

Clujenii sunt invitați să participe, în perioada 25 și 26 aprilie, în Pădurea Făget, la întrecerile sportive Banca Transilvania Trail Running și MTB Marathon powered by Vodafone. Cele două concursului, unul de alergare și celălalt de mountain bike, sunt dedicate atât sportivilor de performanță cât și începătorilor și practicanților amatori.

„Nu știm de ce să ne bucurăm mai mult – de numărul actual de înscriși, deoarece mai e circa o lună până la cursă, și avem deja mai mulți concurenți ca anul trecut, sau de susținerea tot mai mare de care ne bucurăm. Faptul că două nume precum Banca Transilvania și Vodafone România ni s-au alăturat și au încredere în evenimentele noastre contează foarte mult și cred că vorbește foarte mult despre calitatea întrecerilor. În orice caz, toți partenerii și sponsorii sunt indispensabili și sper să ne autodepășim în acest an – lucrăm din iarnă la trasee și la toate aspectele organizatorice, deci avem de gând să îi răsplătim din plin pe cei care vor veni la Banca Transilvania Trail Running și MTB Marathon powered by Vodafone”, spune președintele Clujul Pedalează, Levente Kertesz.

Pădurea Făget va fi locul de desfășurare al forțelor unde sunt așteptate peste 1.000 de persoane. Dacă întrecerea de mountain bike XCM este una dintre cele mai importante competiții de acest fel din țară, crescând constant de-a lungul celor patru ediții, concursul de trail running se va afla la ediția de debut, împrumutând traseul scurt al cursei de mountain bike pentru locul de desfășurare. Ambele competiții vor avea multiple categorii de vârstă și trasee, astfel  încât practicanții de orice nivel să poată găsi ceva pe măsura forțelor lor.


De asemenea, cele două evenimente vor beneficia de o participare internațională, deja un număr mare de sportivi din Ungaria și Republica Moldova anunțându-și prezența la start, numărul oaspeților de peste hotare fiind mărit de cei veniți din Italia, Marea Britanie și Germania.