monitorulcj.ro Menu
Sport

Simona Halep a câștigat turneul Indian Wells

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a câştigat, duminică, al 11-lea titlu din carieră, dar cel mai important, după ce s-a impus, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-4, în finala turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells, în faţa sportivei sârbe Jelena Jankovici, locul 18 WTA.

Finala a durat două ore şi 37 de minute. Pentru Halep, aceasta a fost a doua prezenţă în finala unei competiţii Premier Mandatory, după ce anul trecut a pierdut în ultimul act la Madrid, în faţa Mariei Şarapova.

"Mai întâi vreau să o felicit pe Jelena, ai fost extraordinară! Am alergat, dar şi tu... Cred că ai câştigat acest turneu la vârsta mea. Ai făcut o treabă bună aici. A fost o finală extraordinară, mă bucur că am putut câştiga astăzi", a spus Halep, în interviul de pe teren.


Ea le-a mulţumit sponsorilor, organizatorilor, echipei sale tehnice, publicului, dar şi fostului tenismen Ion Ţiriac pentru susţinere, omul de afaceri fiind prezent în tribunele arenei centrale a Indian Wells Tennis Garden.

Halep le-a mulţumit românilor din tribune, prezenţi într-un număr destul de mare, moment în care aceştia au ovaţionat-o: „Le mulţumesc românilor care vin să mă vadă peste tot şi mă susţin, dându-mi mai multă putere să câştig, să stau concentrată şi să lupt până la sfârşit! Le mulţumesc celor de acasă, ştiu că m-au urmărit şi m-au susţinut!”


La Indian Wells, învingătoarea va fi recompensată cu un premiu de 900.400 de dolari şi 1.000 de puncte WTA, iar învinsa 439.420 de dolari şi 650 de puncte WTA.

Pentru Simona Halep, aceasta a fost a 17-a finală din carieră. Ea a mai câştigat zece turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), ambele în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013.


Halep, 23 de ani, a mai disputat şase finale, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Săptămâna viitoare, Simona Halep este pe tabloul principal al turneului de la Miami, de asemenea de categorie Premier Mandatory, fiind a treia favorită după Serena Williams, locul 1 WTA, şi Maria Şarapova, locul 2 WTA. Meciurile din această fază încep miercuri.